Tipuri de norme UE

Legislația primară: tratatele UE

Fiecare acțiune întreprinsă de UE se bazează pe tratate. Aceste acorduri cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic între statele membre ale UE, în special Tratatul de la Roma și Tratatul de la Maastricht, stabilesc obiectivele Uniunii Europene, regulile de funcționare a instituțiilor europene, procedurile decizionale și relațiile dintre Uniunea Europeană și statele sale membre.

Tratatele reprezintă punctul de plecare pentru legislația UE și sunt cunoscute sub denumirea de legislație primară. Uniunea Europeană poate adopta reglementări numai în domeniile de politică în care statele membre au autorizat-o să facă acest lucru, prin intermediul tratatelor UE. Ea acționează pe baza așa-numitului principiu al atribuirii competențelor.

Tratatele sunt negociate și convenite de toate statele membre și ratificate ulterior de parlamentele naționale – uneori în urma unui referendum. De-a lungul timpului, tratatele UE au fost modificate pentru a primi noi state membre, pentru a reforma instituțiile UE și pentru a conferi UE noi domenii de responsabilitate.

Legislația secundară: actele juridice

Corpusul legislativ care derivă din principiile și obiectivele din tratate este cunoscut sub numele de legislație secundară. Legislația secundară include acte juridice obligatorii și neobligatorii.

Actele juridice obligatorii

Actele juridice obligatorii sunt adoptate în urma unei proceduri legislative stabilite în tratatele UE (procedură legislativă ordinară sau specială). Este vorba despre regulamente, directive și decizii.

Regulamentele sunt acte juridice care sunt obligatorii în toate elementele lor. Ele sunt aplicabile în mod direct și uniform tuturor statelor membre ale UE imediat ce intră în vigoare, fără a fi necesară transpunerea lor în legislația națională.
Directivele stabilesc obiective obligatorii pentru statele membre ale UE pentru a obține un anumit rezultat, dar le lasă libertatea de a alege cum vor realiza obiectivele respective. Odată directivele adoptate la nivelul UE, statele membre ale UE trebuie să adopte măsuri pentru a le încorpora în legislația națională (transpunere) și să comunice respectivele măsuri Comisiei Europene.
Transpunerea în legislația națională trebuie să aibă loc înainte de termenul stabilit în textul directivei (în general în termen de 2 ani). Atunci când o țară nu transpune o directivă, Comisia poate iniția o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.
Deciziile sunt obligatorii în toate elementele lor. În cazul în care se indică destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceștia.

Actele juridice neobligatorii

Actele juridice neobligatorii sunt decizii care nu sunt adoptate prin procedura legislativă ordinară sau procedura legislativă specială, ci prin norme specifice. Este vorba despre recomandări și avize.

Recomandările le permit instituțiilor UE să-și comunice opinia și să sugereze direcții de acțiune, fără a impune însă vreo obligație legală destinatarilor.
Avizele le permit instituțiilor UE să facă o declarație, fără a impune vreo obligație juridică destinatarilor.

Actele delegate și actele de punere în aplicare

În anumite circumstanțe, Parlamentul și Consiliul pot autoriza Comisia să adopte acte delegate sau de punere în aplicare.

Actele delegate sunt acte fără caracter legislativ și cu domeniu de aplicare general pe care Comisia le adoptă pentru a completa sau modifica anumite elemente neesențiale ale unui act legislativ. Competența de a adopta astfel de acte este supusă unor limite stricte:

elementele esențiale ale actului legislativ nu pot fi modificate
actul legislativ trebuie să definească obiectivele, conținutul, domeniul de aplicare și durata delegării de competențe
Parlamentul și Consiliul pot revoca delegarea de competențe sau pot formula obiecții la actul delegat

Actele de punere în aplicare pot fi adoptate de Comisie (sau, în mod excepțional, de Consiliu) în domenii în care sunt necesare condiții uniforme de punere în aplicare (ex. impozitarea, agricultura, piața internă, sănătatea și siguranța alimentară etc.).

Mai multe despre actele de punere în aplicare și actele delegate