Ce face UE
Uniunea Europeană joacă un rol unic și activ pe scena mondială: promovează pacea, stabilitatea și cooperarea dincolo de frontierele sale, susține drepturile omului și valorile democratice, răspunde la crize și construiește parteneriate pe toate continentele.
UE utilizează o gamă largă de instrumente pentru a-și desfășura acțiunile externe. Printre acestea se numără:
- Diplomația și parteneriatele: prin intermediul rețelei de delegații ale UE, al parteneriatelor strategice cu diverse țări și regiuni și al angajamentului multilateral (de exemplu, cu ONU).
- Politica externă și de securitate comună (PESC) și politica de securitate și apărare comună (PSAC): UE poate desfășura misiuni civile și militare, poate impune măsuri restrictive (sancțiuni) și poate coordona forțele armate naționale puse la dispoziție de statele membre.
- Ajutorul umanitar: UE utilizează ajutorul umanitar atât în țările învecinate, cât și la nivel mondial, combinându-l adesea cu obiective geopolitice și de securitate.
- Parteneriatele internaționale: UE colaborează cu țări din întreaga lume pentru a promova dezvoltarea durabilă, pentru a crea oportunități și pentru a aborda provocările globale comune.
- Comerțul: deși se suprapune cu alte tematici, politica în domeniul comerțului este un instrument-cheie al acțiunii externe și face parte din angajamentul global al UE.
- Răspunsul în situații de criză și prevenirea conflictelor: UE și statele sale membre pot contribui la menținerea păcii, la mediere, la misiunile din zonele de frontieră și la eforturile de stabilizare.
Domenii principale
Răspunsul la crize prin misiuni civile și militare
Protejarea drepturilor omului la nivel global
Furnizarea de sprijin vital persoanelor care au cea mai mare nevoie de el
Acțiunile derulate de UE în Orientul Mijlociu, de la furnizarea de asistență umanitară, până la implicarea diplomatică
Colaborarea cu principalele economii ale lumii pentru a elabora răspunsuri coordonate la provocările globale
Relațiile și negocierile comerciale ale UE cu diverse țări și regiuni și cu OMC
UE la Conferința ONU privind schimbările climatice
Descoperiți strategia UE pentru investiții la nivel mondial în sisteme digitale, energetice, de transport, de sănătate, de educație și de cercetare
Realizări importante
- În 2012, Uniunea Europeană a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru promovarea, timp de peste șase decenii, a păcii, a reconcilierii, a democrației și a drepturilor omului în Europa și în afara acesteia.
- UE a lansat peste 35 de misiuni civile și militare în cadrul politicii de securitate și apărare comună (PSAC) în Africa, Europa și Orientul Mijlociu pentru a stabiliza regiunile și a pregăti forțele locale.
- UE rămâne unul dintre principalii donatori de ajutor umanitar la nivel mondial. Între 2018 și 2024, finanțarea umanitară a UE a crescut continuu. În 2022, bugetul final al UE pentru ajutor umanitar a înregistrat o creștere cu 20 %, până la 2,62 miliarde EUR, cu 440 de milioane EUR mai mult decât în anul precedent, ajungând la milioane de persoane afectate de război, dezastre naturale și strămutări.
- UE a sprijinit proiecte care îmbunătățesc educația, asistența medicală și infrastructura în țările partenere, contribuind la scoaterea a milioane de persoane din sărăcie.
- Poziția noastră de lider mondial se extinde și la lupta împotriva schimbărilor climatice. UE și-a asumat un rol de pionierat cu ambiția sa de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050, obiectiv pe care și alte țări l-au adoptat de atunci.
- Odată cu instituirea, în decembrie 2020, a regimului mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului, UE și-a confirmat hotărârea de a apăra drepturile omului în întreaga lume și de a lua măsuri împotriva celor responsabili de încălcări grave ale acestora.
În prim-plan
Strategia pentru regiunea arctică este un cadru de cooperare cu vecinătatea nordică a UE care plasează în centrul său oamenii, securitatea, clima și prosperitatea. Strategia include patru priorități:
- consolidarea securității și a rezilienței în regiunea arctică
- un răspuns adecvat la schimbările climatice
- edificarea unei regiuni arctice prospere și sigure din punct de vedere economic
- crearea de oportunități pentru oamenii și comunitățile din regiunea arctică.
Regiunea arctică, în care trăiesc peste o jumătate de milion de cetățeni ai UE, evoluează rapid ca urmare a schimbărilor climatice. Acest lucru prezintă provocări variate, care remodelează peisajul economic și de securitate al regiunii arctice. Prin intermediul acestei strategii, UE urmărește să promoveze o regiune arctică stabilă și orientată spre viitor, în strânsă cooperare cu partenerii și comunitățile arctice.

Această pagină a fost ultima dată actualizată la data de 16 iulie 2026