Aceste informații sunt disponibile și în: turcă | türkçe | arabă | العربية
7 miliarde EUR – iată suma pe care comunitatea internațională a promis că o va acorda pentru ajutorarea celor afectați de cutremure. Promisiunile au fost rostite în cadrul Conferinței internaționale a donatorilor intitulată „Împreună pentru oamenii din Turcia și Siria”, găzduită în comun pe 20 martie de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, pentru președinția suedeză a Consiliului.

Astăzi este o zi mare pentru solidaritatea internațională. Împreună cu partenerii noștri, am strâns în total 7 miliarde EUR pentru a veni în sprijinul oamenilor din Turcia și Siria, în urma cutremurelor devastatoare care au lovit aceste două țări. Mai mult de jumătate din acest angajament se datorează Echipei Europa. Am demonstrat întregii lumi că îi sprijinim pe cei care au nevoie de ajutor. Și că suntem întotdeauna alături de partenerii noștri.
Participanți
Peste 60 de delegații ale Uniunii Europene, ale statelor sale membre și ale partenerilor săi (inclusiv ONU și o serie de instituții financiare internaționale și europene precum Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare), precum și alți actori relevanți s-au reunit la Bruxelles pentru a mobiliza sprijin pentru oamenii din Turcia și Siria în urma cutremurelor devastatoare din februarie 2023 și pentru a coordona răspunsul în zonele afectate din cele două țări.

Reuniunea de astăzi avea un obiectiv important: acela de a traduce cuvintele noastre de condoleanțe și de solidaritate în acțiuni concrete și de a oferi un răspuns puternic, eficient și coordonat pentru a ajuta oamenii afectați de cutremurele devastatoare. În ceea ce privește președinția suedeză a UE, suntem recunoscători Comisiei pentru buna cooperare în organizarea conferinței de astăzi. Suntem foarte impresionați de rezultatele substanțiale obținute astăzi și suntem conștienți de eforturile importante pe care urmează să le depunem.
Angajamentele asumate în cadrul acestei Conferințe internaționale a donatorilor se ridică în total la 7 miliarde EUR, din care 6,05 miliarde EUR sub formă de granturi și împrumuturi pentru Turcia și 911 milioane EUR sub formă de granturi pentru Siria. Echipa Europa (Comisia Europeană, statele membre ale UE, Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) va contribui cu peste 50 % din sumă, mai precis cu 3,6 miliarde EUR. Și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei aduce o contribuție importantă: 500 de milioane EUR sub formă de împrumuturi și încă 3 milioane EUR sub formă de granturi.
Fondurile pentru Turcia vor fi utilizate pentru a răspunde nevoilor umanitare și pentru a contribui la reconstrucția regiunilor afectate. Evaluarea preliminară a daunelor în Turcia a arătat că există nevoi considerabile, de peste 100 de miliarde USD, întrucât infrastructurile publice și clădirile rezidențiale au suferit daune importante. Eforturile de reconstrucție vor ține seama de toate standardele internaționale pentru construcții în regiunile seismice, precum și de prioritățile Pactului verde pentru Turcia. Fondurile destinate Siriei vor fi utilizate pentru a răspunde nevoilor umanitare și pentru a sprijini redresarea timpurie și reziliența.
* Echipa Europa cuprinde Uniunea Europeană, statele membre ale UE, inclusiv agențiile lor de implementare și băncile publice de dezvoltare, precum și Banca Europeană de Investiții (BEI) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Angajamente din partea Echipei Europa (Comisia Europeană și statele membre)
| Donator | Granturi – Siria în EUR | Granturi – Turcia în EUR |
|---|---|---|
| Comisia Europeană | 108 000 000 | 1 000 000 000 |
| Germania | 117 000 000 | 121 000 000 |
| Țările de Jos | 38 200 000 | 11 500 000 |
| Suedia | 13 836 815 | 30 798 072 |
| Danemarca | 14 504 432 | 9 555 466 |
| Italia | 13 000 000 | 4 000 000 |
| Polonia | 3 234 043 | 9 638 298 |
| Finlanda | 6 000 000 | 6 000 000 |
| Franța | 7 000 000 | 5 000 000 |
| Irlanda | 6 500 000 | 3 500 000 |
| Grecia | 1 000 000 | 4 000 000 |
| Spania | 2 200 000 | 2 206 000 |
| Austria | 3 000 000 | 1 000 000 |
| Croația | 200 000 | 3 500 000 |
| Ungaria | 947 957 | 1 873 500 |
| Luxemburg | 778 000 | 1 873 500 |
| Belgia | 2 000 000 | 0 |
| Republica Cehă | 417 676 | 1 044 190 |
| România | 300 000 | 1 000 000 |
| Letonia | 564 669 | 270 000 |
| Cipru | 250 000 | 250 000 |
| Slovenia | 300 000 | 200 000 |
| Slovacia | 154 000 | 132 000 |
| Portugalia | 200 000 | 0 |
| Bulgaria | 30 678 | 71 581 |
| Malta | 40 000 | 40 000 |
| Estonia | 50 000 | 0 |
| Echipa Europa (Total) | 339 908 270 | 1 218 775 021 |
Angajamente din partea țărilor terțe
| Donator | Granturi – Siria în EUR | Granturi – Turcia în EUR |
|---|---|---|
| Emiratele Arabe Unite | 245 520 903 | 105 223 244 |
| Azerbaidjan | 0 | 94 795 715 |
| Kuweit | 46 307 706 | 46 307 707 |
| Regatul Unit | 32 438 133 | 17 193 356 |
| Statele Unite | 35 074 415 | 12 323 442 |
| Canada | 13 289 300 | 20 683 949 |
| Japonia | 24 296 141 | 8 057 637 |
| Norvegia | 20 337 155 | 10 527 043 |
| Coreea (Republica) | 947 957 | 14 219 358 |
| Elveția | 5 551 557 | 3 187 005 |
| Noua Zeelandă | 1 234 858 | 1 117 253 |
| Serbia | 750 000 | 750 000 |
| Albania | 0 | 1 000 000 |
| Kosovo* | 100 000 | 500 000 |
| Republica Moldova | 0 | 415 252 |
| Liechtenstein | 205 613 | 205 613 |
| Donator | Siria/Turcia |
|---|---|
| Qatar1 | 142 193 572 |
| Arabia Saudită1 | 142 193 572 |
1. Nu s-a furnizat o defalcare pe țări.
* Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244/1999, precum și cu Avizul CIJ privind Declarația de independență a Kosovo.
Angajamente din partea organizațiilor internaționale
| Donator | Granturi – Siria în EUR | Granturi – Turcia în EUR |
|---|---|---|
| Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei | 0 | 3 000 000 |
| Organizația Internațională a Muncii | 473 979 | 2 464 689 |
| Banca Islamică de Dezvoltare | 1 421 936 | 1 421 936 |
| Banca Europeană de Investiții2 | 200 000 | 300 000 |
| Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați3 | 33 178 500 | 50 241 729 |
2. Sub rezerva aprobării de către organele de conducere ale Băncii Europene de Investiții.
3. Este vorba despre suma primită ca răspuns la apelul umanitar al UNHCR. Aceasta nu a fost luată în considerare pentru a calcula valoarea totală a angajamentelor.
Împrumuturi angajate de instituțiile financiare internaționale și de donatorii bilaterali pentru reconstrucție în Turcia
Pe lângă granturi, băncile multilaterale de dezvoltare și un donator bilateral s-au angajat să acorde împrumuturi în valoare de 4,3 miliarde EUR pentru reconstrucția din Turcia. Condițiile acestor împrumuturi nu au fost încă convenite.
Împrumuturi angajate de instituțiile financiare internaționale și de donatorii bilaterali
| Donator | Împrumuturi în EUR |
|---|---|
| Banca Mondială | 1 687 363 731 |
| Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare | 1 500 000 000 |
| Banca Europeană de Investiții* | 500 000 000 |
| Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei | 500 000 000 |
| Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre | 55 000 000 |
| Spania | 50 000 000 |
| Total | 4 292 363 731 |
* Sub rezerva aprobării de către organele de conducere ale BEI.
Un răspuns amplu al UE
UE a sărit de la început în ajutorul Turciei și al Siriei, activând mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene imediat după producerea dezastrului natural.
S-au mai mobilizat, prin intermediul mecanismului și la nivel bilateral, echipe de ingineri structuriști și mijloace de asistență în natură. O echipă UE de protecție civilă se află în prezent în Turcia pentru a coordona răspunsul internațional. În Siria, partenerii umanitari ai UE sprijină pe teren persoanele afectate de cutremur, ajutând la furnizarea serviciilor de apă și salubritate și distribuind pături și articole de igienă în zonele afectate.

În plus, UE și-a mobilizat rezervele strategice rescEU pentru a furniza Turciei 500 de unități de cazare temporară, 2 000 de corturi și 8 000 de paturi din stocurile sale de urgență găzduite de Suedia și România.
În total, aproape 8,6 milioane EUR din ajutorul umanitar al UE s-au alocat pentru a răspunde nevoilor imediate ale oamenilor din Turcia, iar aproximativ 10 milioane EUR s-au mobilizat rapid pentru a răspunde consecințelor imediate ale cutremurului în Siria.
În Beirut, o echipă de protecție civilă a UE coordonează furnizarea de asistență către Siria. În același timp, o echipă de experți umanitari ai UE colaborează în Siria cu mai mulți parteneri pentru a se asigura că ajutorul ajunge la persoanele cele mai vulnerabile.
16 țări europene au oferit asistență în natură prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE, iar ajutorul este acordat persoanelor care au cea mai mare nevoie de el. În plus, prin intermediul podului său aerian umanitar, UE intenționează să furnizeze 420 de tone de asistență, inclusiv 225 de tone din stocurile umanitare proprii ale UE, în valoare de 1,1 milioane EUR.
Documente
- български
- español
- čeština
- dansk
- Deutsch
- eesti
- ελληνικά
- English
- français
- Gaeilge
- hrvatski
- italiano
- latviešu
- lietuvių
- magyar
- Malti
- Nederlands
- polski
- português
- slovenčina
- slovenščina
- suomi
- svenska
- العربية
- türkçe
- العربية
- türkçe





