Aceste informații sunt disponibile și în: ucraineană | українська | rusă | русский
Măsuri vizând sectorul bancar rus
Reducerea accesului Rusiei la piețele de capital ale UE majorează costurile îndatorării și al tranzacțiilor pentru entitățile sancționate și erodează treptat baza industrială a Rusiei.
Printre aceste măsuri se numără:
- interzicerea oricărei forme de acordare de împrumuturi către anumite bănci rusești (inclusiv Banca Centrală) și către guvernul Rusiei și de cumpărare a titlurilor de valoare emise de băncile respective și de guvernul Rusiei
- interzicerea tuturor tranzacțiilor cu anumite întreprinderi rusești de stat din diferite sectoare – complexul militaro-industrial al Kremlinului
- interzicerea exportului de bancnote și a vânzării de valori mobiliare în toate monedele oficiale ale UE
- interzicerea acordării de ratinguri Rusiei și întreprinderilor rusești de către agențiile de rating de credit din UE și interzicerea furnizării de servicii de rating clienților ruși
- interzicerea furnizării de servicii de criptoactive de mare valoare către Rusia și a tuturor portofelelor de criptoactive, indiferent de valoare
- interzicerea furnizării, directe sau indirecte, de servicii către întreprinderi, cum ar fi servicii de contabilitate, audit, audit statutar, contabilitate și consultanță fiscală, consultanță în domeniul informatic, consultanță juridică, servicii de arhitectură și inginerie, consultanță în management, relații publice, studii de piață și sondaje de opinie, teste și analize tehnice, servicii de publicitate și de rating
- interzicerea furnizării de servicii de consultanță pentru rușii bogați în ceea ce privește planificarea financiară și fiduciile și a creării, de către aceștia, a unor depozite mari în băncile din UE
- interzicerea accesului resortisanților ruși la posturi de conducere din infrastructurile critice ale statelor membre
- interzicerea tranzacțiilor cu bănci și furnizori de criptoactive din Rusia și din țări terțe care sprijină baza industrială de apărare a Rusiei
- interzicerea tranzacției cu bănci și furnizori de criptoactive care participă la eludarea plafonului prețului petrolului prin facilitarea tranzacțiilor cu navele incluse pe lista flotei-fantomă a Rusiei
- interzicerea tranzacțiilor cu bănci și furnizori de criptoactive din țări terțe care contribuie la eludarea sancțiunilor, sprijină războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei sau sunt legate de serviciul rus de mesagerie financiară
- interzicerea tranzacțiilor prin criptomonede, inclusiv criptomonede stabile, și a schimburilor offshore care sunt utilizate pentru a eluda sancțiunile. Este vorba în special despre interzicerea utilizării criptomonedei RUBx, o criptomonedă stabilă garantată cu ruble, precum și a rublei digitale, o monedă digitală în curs de dezvoltare de către Banca Centrală a Rusiei
- o interdicție sectorială totală privind efectuarea de schimburi cu orice furnizori ruși de servicii de criptoactive, precum și cu orice platforme descentralizate care permit tranzacționarea criptoactivelor
- interzicerea furnizării către guvernul rus și companiile ruse a anumitor software-uri bancare
- interzicerea utilizării sistemelor de plată cu cardul și de plăți rapide din Rusia (Mir și SBP)
- interzicerea tranzacțiilor cu agenți din Rusia și din alte țări terțe care se oferă să faciliteze tranzacțiile internaționale din Rusia pentru a eluda sancțiunile UE
UE a impus înghețarea activelor și interdicții de finanțare pentru o serie de bănci ruse și blochează rezervele valutare deținute de Rusia în UE prin
- excluderea principalelor bănci ruse din sistemul SWIFT, principalul sistem mondial de mesagerie financiară – această măsură împiedică băncile respective să opereze tranzacții financiare la nivel mondial într-un mod rapid și eficient
- interzicerea utilizării de către băncile din UE din afara Rusiei a sistemului de mesagerie financiară SPFS (echivalentul SWIFT în Rusia)
- interdicția pentru băncile din țări terțe care nu sunt rusești, însă sunt conectate la SPFS, de a desfășura activități comerciale cu operatori din UE
- interzicerea investițiilor în proiecte cofinanțate de Fondul de investiții directe al Rusiei (RDIF)
- interdicția ca firmele din UE să colaboreze cu orice persoană juridică, entitate sau organism în care RDIF deține vreun drept de proprietate sau investiții
Măsuri de protejare a sectorului financiar al UE
Rusia recurge la litigii și la măsuri de retorsiune pentru a confisca activele depozitarilor centrali de titluri de valoare din UE. Pentru a aborda acest aspect, UE a introdus:
- O derogare care le permite depozitarilor centrali de titluri de valoare din UE să le solicite autorităților competente din statele membre să deblocheze soldurile de numerar și să le utilizeze pentru a-și îndeplini obligațiile legale față de clienții lor
- O clauză privind exonerarea de răspundere a depozitarilor centrali de titluri de valoare din UE, ceea ce înseamnă că aceștia nu sunt obligați să plătească dobânzi sau orice altă formă de despăgubire Băncii Centrale a Rusiei, în plus față de dobânda datorată prin contract
Măsuri pentru protejarea întreprinderilor din UE
Printre aceste măsuri se numără
- interzicerea în UE a recunoașterii sau a executării unor hotărâri specifice emise de instanțele ruse care conferă competență exclusivă instanțelor ruse în litigiile dintre întreprinderile ruse și cele din UE. Acest lucru protejează întreprinderile din UE de recunoașterea daunelor ce le-ar putea fi atribuite ilegal în Rusia
- introducerea unor derogări care să le permită întreprinderilor din UE să renunțe la investițiile în Rusia
- acordarea permisiunii instanțelor din statele membre ale UE de a-i amenda pe cetățenii ruși care inițiază acțiuni în justiție abuzive împotriva firmelor din UE în fața instanțelor rusești
- acordarea permisiunii întreprinderilor din UE de a solicita despăgubiri în cazul executării hotărârilor abuzive în alte țări terțe decât Rusia
- introducerea unei interdicții privind tranzacțiile împotriva concurenților ruși care profită de exproprierile ilegale de facto ale operatorilor din UE de către guvernul Federației Ruse
- introducerea unei interdicții privind tranzacțiile împotriva rușilor care fură și utilizează drepturile de proprietate intelectuală ale operatorilor din UE în Rusia fără consimțământul acestora
Această pagină a fost ultima dată actualizată la data de 23 aprilie 2026

