Direct la conținutul principal

Adoptarea normelor UE

UE utilizează o gamă variată de proceduri legislative pentru a adopta reglementări. Procedura urmată depinde de tipul și de obiectul propunerii legislative. Cea mai mare parte a legislației UE este adoptată de Parlamentul European și de Consiliu. Există totuși cazuri în care o reglementare poate fi adoptată de o singură instituție UE.

Parlamentul și Consiliul adoptă prin procedura legislativă ordinară

Cea mai mare parte a legislației UE este adoptată prin procedura legislativă ordinară, în cadrul căreia Parlamentul European (ales prin vot direct) și Consiliul UE (format din reprezentanți ai celor 27 de state membre ale UE) au competențe egale. Propunerile legislative elaborate de Comisie sunt prezentate Parlamentului European și Consiliului, care trebuie să ajungă la un acord asupra textului înainte ca acesta să poată deveni parte din dreptul european. 

Cum se desfășoară procedura

Parlamentul și Consiliul pot revizui și modifica textul unei propuneri legislative în cadrul unei serii de lecturi. Dacă cele două instituții convin asupra amendamentelor la prima lectură, actul propus este adoptat. În caz contrar, are loc o a doua lectură. Dacă nu se ajunge la un acord nici la a doua lectură, propunerea este prezentată unui „comitet de conciliere”, compus dintr-un număr egal de reprezentanți ai Consiliului și ai Parlamentului. Reprezentanții Comisiei participă la reuniuni și pot aduce contribuții. Odată ce comitetul a ajuns la un acord, textul este transmis Parlamentului și Consiliului pentru a treia lectură, după care este adoptat. În cazurile rare în care cele două instituții nu se pot pune de acord, actul nu este adoptat.

Detalii despre rolul Parlamentului și rolul Consiliului în procesul legislativ standard al UE.

Procedurile legislative speciale

Aceste proceduri sunt utilizate doar în anumite cazuri. În general, în cadrul lor Consiliul UE este unic legiuitor, iar Parlamentului European i se solicită doar să-și dea acordul sau să-și exprime părerea cu privire la propunerea legislativă în cauză. În situații mai rare, Parlamentul este unic legiuitor, putând adopta acte juridice după ce a consultat Consiliul.

Adoptarea de către Comisie

Consiliul sau Parlamentul pot autoriza Comisia să adopte două tipuri de acte fără caracter legislativ:

  • acte de punere în aplicare, care instituie măsuri prin care să se asigure o aplicare uniformă a legislației pe tot teritoriul UE
  • acte delegate, care modifică sau completează legislația existentă, în special prin adăugarea de norme neesențiale 

Actele de punere în aplicare și actele delegate

Revizuirea tratatelor

Tratatele UE, care stau la baza întregii legislații europene, pot fi revizuite pentru a adapta legislația și politicile UE la noile provocări. Orice modificare a tratatelor necesită acordul unanim al tuturor celor 27 de state membre ale UE.

Există două modalități de revizuire a tratatelor: 

  • procedura de revizuire ordinară – utilizată pentru a aduce modificări esențiale tratatelor, cum ar fi extinderea sau reducerea competențelor UE
  • procedura de revizuire simplificată – utilizată pentru a aduce modificări legate de politicile și acțiunile interne ale UE (de exemplu, în domeniul agriculturii și pescuitului, al pieței interne, al controalelor la frontieră, al politicii economice și monetare), cu condiția ca modificările în cauză să nu extindă competențele UE

Rolul parlamentelor naționale

Parlamentele naționale primesc toate propunerile legislative ale Comisiei odată cu Parlamentul European și Consiliul, ceea ce le oferă posibilitatea de a reacționa la propuneri prin intermediul avizelor.

În domeniile în care competențele sunt partajate de UE și statele membre, parlamentele naționale verifică dacă nu ar fi mai eficient ca acțiunile să fie luate la nivel național sau regional (principiul subsidiarității). Acest mecanism este cunoscut drept „mecanismul de control al subsidiarității”.

Relațiile cu parlamentele naționale