Page contents Page contents În fiecare an, Comisia Europeană publică un raport anual cu privire la monitorizarea aplicării dreptului UE în anul precedent. Raportul trece în revistă principalele aspecte ale aplicării dreptului UE de către statele membre, precum și acțiunile întreprinse de Comisia Europeană în 2021 pentru a asigura respectarea acestuia. Această pagină prezintă procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pe domenii de activitate și pe state membre, pe o perioadă de cinci ani. Neîndeplinirea obligațiilor Noi proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate în perioada 2017-2021 În 2021, Comisia a inițiat 847 de proceduri noi de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, în scădere față de 2020 (903). Dacă faceți clic pe acest grafic interactiv pe mai multe niveluri, puteți consulta procedurile inițiate în 2021, pe domeniu de politică și pe tip de încălcare. Proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în curs la sfârșit de an (2017-2021) La sfârșitul anului 2021, erau în curs 1 930 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, în creștere față de 2020 (1 786). Dacă faceți clic pe acest grafic interactiv pe mai multe niveluri, puteți consulta procedurile în curs la sfârșitul lui 2021, pe domeniu de politică și pe tip de încălcare. Proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (2017-2021) Graficul de mai sus indică numărul de proceduri noi, închise sau în curs la sfârșit de an, pentru perioada 2017-2021. Noi proceduri pentru transpunere tardivă (2017-2021) În 2021, Comisia a deschis 571 de noi proceduri pentru transpunere tardivă (netranspunerea la timp de către statele membre a directivelor), în scădere față de anul 2020 (599). Dacă faceți clic pe acest grafic interactiv pe mai multe niveluri, puteți consulta noi proceduri pentru transpunere tardivă din 2021, pe domeniu de politică și pe sector. Tip de infracțiune per stat membru la sfârșit de an Dacă faceți clic pe acest grafic interactiv pe mai multe niveluri, puteți consulta procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în curs la sfârșit de an, per stat membru, în funcție de tipul de încălcare. Sunt incluse și informațiile privind Regatul Unit. EU Pilot Noi cazuri EU Pilot (2017-2021) În 2021, Comisia a deschis 246 de cazuri noi EU Pilot, în scădere față de 2020 (212). Dacă faceți clic pe acest grafic interactiv pe mai multe niveluri, puteți consulta noile cazuri EU Pilot din 2021, pe domeniu de politică și pe sector. Cazuri EU Pilot (2017-2021) Dacă faceți clic pe acest grafic, puteți consulta cazurile EU Pilot care erau noi, tratate sau în curs la sfârșit de an, pentru perioada 2017-2021. Plângeri Plângeri noi În 2021, Comisia a înregistrat 4 276 de plângeri noi cu privire la presupuse sau potențiale încălcări ale dreptului UE, în creștere față de 2020 (3 727). Dacă faceți clic pe acest grafic interactiv pe mai multe niveluri, puteți consulta numărul de plângeri noi înregistrate în 2021, pe domeniu de politică și pe sector. Plângeri (2017-2021) Dacă faceți clic pe graficul de mai sus, puteți consulta numărul de plângeri înregistrate, prelucrate sau în curs la sfârșit de an, pentru perioada 2017-2021. Asigurarea respectării legislației: prezentare generală Dacă faceți clic pe graficul de mai sus, puteți afla care este în medie timpul necesar în săptămâni înainte de luarea unei decizii de închidere a plângerilor, a cazurilor EU Pilot și a procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Este posibil ca anumite cazuri EU Pilot/plângeri să fi fost contabilizate de mai multe ori (de exemplu, dacă o plângere inițială este transferată într-un caz EU Pilot sau într-o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor). Pentru mai multe explicații despre datele statistice și metodologia utilizată, vă invităm să consultați documentul de lucru al serviciilor Comisiei „Prezentare statistică generală 2021” (secțiunea IV. Metodologie și explicații). Mai multe informații privind procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, pe domenii de politică Agriculture and Rural Development Financial Stability, Financial Services & Capital Markets Union Mobility and Transport Communications Networks, Content and Technology Internal Market, Industry, Entrepreneurship and SMEs Health and Food Safety Employment, Social Affairs and Inclusion Migration and Home Affairs Taxation and Customs Energy Justice and Consumers Environment Maritime Affairs and Fisheries State membre Belgium Estonia Croatia Luxembourg Poland Finland Bulgaria Ireland Italy Hungary Portugal Sweden Czechia Greece Cyprus Malta Romania Denmark Spain Latvia Netherlands Slovenia Germany France Lithuania Austria Slovakia United Kingdom La 1 februarie 2020, a intrat în vigoare acordul de retragere care stabilește condițiile retragerii ordonate a Regatului Unit din UE, iar Regatul Unit a devenit în mod oficial țară terță. Perioada de tranziție stabilită prin acordul de retragere s-a încheiat la 31 decembrie 2020. În conformitate cu acest acord, Comisia poate continua să trateze procedurile existente de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și să inițieze noi proceduri împotriva Regatului Unit pentru încălcări ale dreptului UE care au avut loc înainte de încheierea perioadei de tranziție sau pentru încălcări ale anumitor dispoziții ale acordului de retragere sau ale protocoalelor privind Irlanda și Irlanda de Nord și zonele de suveranitate în Cipru. Prin urmare, procedurile referitoare la Regatul Unit sunt incluse în statisticile generale din acest raport. Documents 7 IUNIE 20222021 Annual Report on monitoring the application of EU lawAlte limbi (23)български(1.67 MB - PDF)Descărcațiespañol(1.4 MB - PDF)Descărcațičeština(1.45 MB - PDF)Descărcațidansk(1.33 MB - PDF)DescărcațiDeutsch(1.33 MB - PDF)Descărcațieesti(1.43 MB - PDF)Descărcațiελληνικά(1.73 MB - PDF)DescărcațiEnglish(1.43 MB - PDF)Descărcațifrançais(1.42 MB - PDF)DescărcațiGaeilge(1.43 MB - PDF)Descărcațihrvatski(1.57 MB - PDF)Descărcațiitaliano(1.41 MB - PDF)Descărcațilatviešu(1.49 MB - PDF)Descărcațilietuvių(1.41 MB - PDF)Descărcațimagyar(1.52 MB - PDF)DescărcațiMalti(1.62 MB - PDF)DescărcațiNederlands(1.45 MB - PDF)Descărcațipolski(1.72 MB - PDF)Descărcațiportuguês(1.48 MB - PDF)Descărcațislovenčina(1.74 MB - PDF)Descărcațislovenščina(1.58 MB - PDF)Descărcațisuomi(1.36 MB - PDF)Descărcațisvenska(1.25 MB - PDF)Descărcați