Direct la conținutul principal
Logoul Comisiei Europene
Comisia Europeană
alt=""
O Europă mai puternică pe plan internațional

Ne consolidăm poziția de lider mondial responsabil

Ne ținem de promisiuni

UE a arătat de multe ori că multe provocări majore pot fi depășite lucrând cu prieteni și parteneri. Capacitatea UE de a forma alianțe puternice în întreaga lume a contribuit la consolidarea rolului Europei la nivel mondial.   

În perioada 2019-2024, prin activitățile pe care le-a desfășurat, Comisia von der Leyen a plasat relațiile cu Statele Unite la un nivel superior, printr-o cooperare strânsă pentru a sprijini Ucraina , precum și în domeniile energiei, acțiunilor climatice, comerțului și tehnologiei. De asemenea, Comisia a contribuit la redefinirea relațiilor cu Regatul Unit după Brexit.  

În întreaga lume, am consolidat capacitatea Europei de a oferi un sprijin vital țărilor afectate de dezastre, de la inundații la incendii forestiere, de la cutremure la urgențe medicale. 

Și, cu Global Gateway, cel mai mare program de investiții la nivel mondial instituit de Europa, am dezvoltat o nouă generație de parteneriate. Global Gateway, în valoare de 300 de miliarde EUR, este oferta noastră pentru proiecte de investiții și de infrastructură de calitate care respectă standarde sociale și de mediu ridicate și creează locuri de muncă și creștere economică la nivel local.   

Europa își consolidează reputația de partener de încredere pe termen lung, acționând în interesul reciproc al părților. 

promisiuni respectate

Extindere 

Sprijin pentru Ucraina

  • În urma invadării Ucrainei de către Rusia în 2022, Comisia a fost alături de Ucraina și i-a oferit un sprijin diplomatic, financiar, militar și economic ferm. A adoptat mai multe pachete de sancțiuni ample împotriva Rusiei și a aliaților săi.  

Global Gateway 

  • Programul de investiții „Global Gateway” oferă beneficii de durată și generează locuri de muncă și creștere economică pentru comunitățile locale, prin aproximativ 225 de proiecte emblematice, inclusiv parteneriate strategice privind materiile prime cu Ucraina, Kazahstan, Namibia, Chile și Argentina, precum și acțiuni de colaborare privind hidrogenul din surse regenerabile cu Maroc, Mauritania, Egipt, Kenya și Namibia.
  • În plus, 3,2 miliarde EUR au fost direcționate către proiecte privind energia din surse regenerabile, de care vor beneficia 100 de milioane de africani până în 2030. Echipa Europa investește, de asemenea, peste 1,2 miliarde EUR în producția locală de vaccinuri, medicamente și tehnologii medicale în Africa.
  • În America Latină și în zona Caraibilor, este investită o sumă de 145 de milioane EUR în Alianța digitală, inclusiv în extinderea terestră a cablului submarin de fibră optică Bella, pentru a consolida cooperarea în materie de cercetare și inovare. În Asia, sprijinim proiecte de energie solară și hidroelectrică în Bhutan, precum și capacități de stocare a energiei hidroelectrice în Nepal. 

Lupta globală împotriva schimbărilor climatice 

  • Am lansat angajamentul mondial referitor la metan și pledăm în mod consecvent pentru acțiuni climatice în cadrul COP.
  • În noiembrie 2024, președinta von der Leyen și președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, au lansat campania mondială „Scaling up Renewables in Africa” privind extinderea surselor regenerabile de energie în Africa.
  • În cadrul COP15 privind biodiversitatea, am promovat adoptarea unui acord global privind biodiversitatea, care stabilește obiective globale pentru refacerea și protejarea ecosistemelor și pentru reducerea la jumătate a riscurilor legate de pesticide până în 2030.
  • Am condus încheierea Tratatului ONU privind marea liberă, un acord global pentru protejarea biodiversității în marea liberă.
  • Împreună cu partenerii noștri din cadrul G7, am lansat parteneriate pentru o tranziție energetică justă cu Africa de Sud, Senegal, Indonezia și Vietnam, pentru a le sprijini în tranziția lor către alternative de energie curată. 

Combaterea pandemiei de COVID-19 la nivel mondial 

  • Echipa Europa a mobilizat 53,7 miliarde EUR pentru a ajuta țările partenere să facă față pandemiei de COVID-19.
  • Comisia a contribuit cu 400 de milioane EUR la programul COVAX, un efort multilateral de a furniza vaccinuri în țările în curs de dezvoltare.
  • Echipa Europa s-a asigurat că 10,5 milioane de doze de vaccin sunt donate prin intermediul COVAX unui număr de peste 55 de țări din întreaga lume.
  • Prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE, am livrat peste 190 de milioane de echipamente medicale și de protecție individuală pentru țări terțe. 

Comerț mondial 

  • Am încheiat trei acorduri de liber schimb de nouă generație cu Noua Zeelandă, Chile și Kenya.
  • Am încheiat primul nostru acord de investiții durabile cu Angola.
  • Am lansat și am continuat negocierile în vederea unor viitoare acorduri de liber schimb cu parteneri-cheie, printre care India, Indonezia, Australia, Mercosur, Thailanda, Filipine și Malaysia.
  • Am continuat să acționăm pentru a stabiliza normele care stau la baza comerțului internațional prin coordonarea eforturilor de reformare a Organizației Mondiale a Comerțului, inclusiv a mecanismului său de soluționare a litigiilor. 

Orientul Mijlociu  

  • Am încheiat un acord cu Autoritatea Palestiniană pentru a aborda situația sa bugetară și fiscală critică și i-am acordat granturi și împrumuturi în valoare de peste 380 de milioane EUR în perioada iulie-noiembrie 2024 ca sprijin financiar de urgență.
  • Începând din noiembrie 2024, datorită podului aerian umanitar, peste 60 de zboruri au facilitat furnizarea a peste 3 000 de tone de ajutor pentru populația palestiniană din Gaza.
  • Am furnizat asistență umanitară în valoare de peste 104 de milioane EUR în Liban. 

Relațiile UE-SUA 

  • În decembrie 2020, Comisia a lansat o nouă agendă transatlantică pentru schimbări globale pentru a revitaliza parteneriatul nostru cu SUA.
  • Am făcut progrese în privința Consiliului pentru energie UE-SUA și a dialogului UE-SUA în domeniul energiei și am instituit un nou grup operativ privind securitatea energetică.
  • Am lansat în 2021 Consiliul UE-SUA pentru comerț și tehnologie (CCT), în cadrul căruia am consolidat cooperarea transatlantică. Am elaborat împreună normele și standardele privind tehnologiile emergente, conectivitatea și infrastructura digitală și am înregistrat progrese în direcția unui comerț mai ecologic și mai echitabil. 

Răspunsul la crizele internaționale 

  • Am constituit rezerve de produse farmaceutice și consumabile medicale rescEU, care conțin echipamente esențiale, cum ar fi ventilatoare pulmonare, echipamentele individuale de protecție și medicamentele și am prevăzut posibilitatea de a mobiliza spitale de campanie în caz de timpul criză.
  • Am lansat zboruri în cadrul podului aerian umanitar al UE pentru a canaliza ajutorul către zonele cel mai greu accesibile.
  • Am dezvoltat flota rescEU de combatere a incendiilor forestiere, bazată în diferite state membre ale UE, pentru a răspunde mai bine la situațiile de urgență legate de incendiile forestiere din întreaga Europă, de exemplu în Grecia în vara anului 2023.
  • Am creat stocuri globale de ajutoare situate în America Latină, Orientul Mijlociu, Asia și Europa, pentru a putea trimite mai rapid ajutor în zonele de criză, de exemplu în zonele afectate de cutremurul din Turcia și Siria din 2023.
  • În contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, am creat centre logistice pentru a furniza Ucrainei peste 152 000 de tone de ajutor, precum și pentru a permite evacuarea a peste 3 800 de pacienți ucraineni răniți și grav bolnavi în spitale din întreaga Europă. 

Acorduri bilaterale și regionale 

  • În noiembrie 2023, UE a semnat Acordul din Samoa cu membrii Organizației statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific, care acoperă dezvoltarea și creșterea durabilă, drepturile omului, pacea și securitatea.
  • În septembrie 2021, Comisia, împreună cu Înaltul Reprezentant, a lansat Strategia de cooperare în regiunea indo-pacifică.
  • În 2023, am lansat Consiliul UE-India pentru comerț și tehnologie, pentru a contribui la intensificarea comerțului bilateral și pentru a coopera în domeniul tehnologiei de încredere.
  • Am încheiat parteneriate digitale cu Japonia, Republica Coreea, Singapore și Canada.
  • Am negociat o nouă generație de acorduri de parteneriat și cooperare consolidate cu mai multe țări din Asia Centrală. 

Relațiile UE-Regatul Unit 

  • În decembrie 2020, am semnat Acordul comercial și de cooperare (ACC) dintre UE și Regatul Unit, care conține detalii despre viitoarele relații ale UE cu Regatul Unit, după Brexit.
  • În februarie 2023, președinta von der Leyen și prim-ministrul Rishi Sunak au aprobat Cadrul Windsor, care include soluții cuprinzătoare menite să abordeze provocările practice cu care se confruntă cetățenii și întreprinderile din Irlanda de Nord.
  • În octombrie 2024, președinta von der Leyen și prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, s-au întâlnit și au convenit să consolideze relațiile între Regatul Unit și UE. 

Drepturile omului 

  • UE a lansat noi cadre de dialog axate pe drepturile omului cu Arabia Saudită și Oman și am reluat dialogurile cu India, Israel și China.  

Mai multe despre aceste realizări 

Domenii de politică

Crearea de parteneriate în materie de conectivitate în întreaga lume și stimularea comerțului și a investițiilor

Promovarea extinderii și consolidarea prosperității, stabilității, securității și cooperării la nivel regional în vecinătatea estică

UE ajută întreprinderile să valorifice oportunitățile internaționale, pentru un nivel ridicat de prosperitate, concurență echitabilă și investiții