Pe 19 august, Ziua mondială a ajutorului umanitar, sărbătorim eforturile indispensabile și neobosite ale lucrătorilor umanitari din întreaga lume. În caz de crize și conflicte, aceștia sunt printre primii care ajung la fața locului și oferă asistență de urgență celor afectați. Crizele mondiale recente, cum ar fi războiul de agresiune purtat de Rusia în Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, au arătat că, din nefericire, lucrătorii umanitari sunt cei care de prea multe ori plătesc prețul suprem pentru eforturile lor. 2023 a fost anul cu cele mai multe decese înregistrate vreodată în rândul lucrătorilor umanitari și, după câte se prefigurează, 2024 va urma aceeași tendință nefastă. Mulți lucrători umanitari sunt detașați în cadrul angajamentului UE de a oferi asistență umanitară persoanelor afectate de dezastre provocate de om și de pericole naturale în întreaga lume. UE îndeplinește acest angajament de ajutor umanitar de peste 30 de ani, în peste 110 țări, ajungând în fiecare an la milioane de oameni din întreaga lume. Într-adevăr, UE – țările UE împreună cu instituțiile europene – se numără printre principalii donatori de ajutor umanitar din lume, cu un buget umanitar inițial pentru 2024 de 1,8 miliarde EUR. Ajutorul umanitar al UE acoperă domenii de intervenție precum hrana și alimentația, adăposturile, asistența medicală, apa și salubritatea, precum și educația în situații de urgență. El este direcționat în mod imparțial către populațiile afectate, fără a se ține seama de rasă, grup etnic, religie, gen, vârstă, naționalitate sau afiliere politică, ci având în vedere în primul rând persoanele cele mai vulnerabile. O rețea de experți umanitari ai UE în peste 40 de țări din întreaga lume permite monitorizarea atentă a situațiilor de criză și a operațiunilor de ajutor. Printre principalele inițiative recente ale UE în domeniul ajutorului umanitar se numără: lansarea de zboruri în cadrul podului aerian umanitar al UE pentru a canaliza ajutorul către zonele cel mai greu accesibile. Aceste zboruri s-au dovedit a fi o soluție vitală pentru orientarea ajutorului către Etiopia în timpul crizei din Tigray, către Republica Democrată Congo, precum și, mai recent, pentru furnizarea de asistență populației din Gaza. crearea unor stocuri mondiale de ajutoare – capacitatea de răspuns umanitar european – găzduite în America Latină, Orientul Mijlociu, Asia și Europa pentru a putea trimite mai rapid ajutor în zonele de criză, cum s-a întâmplat în cazul cutremurului din Turcia și Siria din 2023. În plus, prin cea mai mare operațiune desfășurată vreodată în cadrul mecanismului de protecție civilă, UE a furnizat Ucrainei 149 000 de tone de ajutor umanitar și a coordonat evacuarea a peste 3 500 de pacienți ucraineni în spitalele din întreaga Europă. Pentru a contribui la protejarea lucrătorilor umanitari locali din întreaga lume, UE a instituit inițiativa „Protect Aid Workers”, pentru a-i asista cu asistență juridică și granturi financiare rapide pe cei care au căzut victime atacurilor sau altor incidente de securitate în timp ce se aflau la locul de muncă. Primul de acest tip, începând din februarie 2024, mecanismul a distribuit 25 de granturi lucrătorilor umanitari care au nevoie de sprijin, în valoare de peste 240 000 EUR. Prin intermediul inițiativei, UE urmărește să creeze o plasă de siguranță pentru lucrătorii umanitari locali, care dispun adesea de resurse limitate și nu se pot baza pe protecția marilor organizații internaționale. Informații suplimentareAjutor umanitar acordat de UEDeclarația Înaltului Reprezentant/vicepreședintelui Josep Borrell și a comisarului Janez Lenarčič cu ocazia Zilei mondiale a ajutorului umanitar 2024Protejarea lucrătorilor umanitari Podul aerian umanitar al UE Detalii Data publicării19 august 2024AutorDirecția Generală Comunicare