Trierea informațiilor
Astăzi trebuie să facem față unui flux de informații online mai mare ca niciodată. Știri, sfaturi medicale, afirmații științifice, dezbateri politice, dar care nu sunt toate demne de încredere. Afirmațiile false, conținutul manipulat și lipsa contextului pot face să ne fie greu să știm în ce să ne încredem.
UE depune eforturi pentru a spori fiabilitatea spațiului informațional și pentru a vă oferi instrumentele necesare astfel încât să îl puteți parcurge cu încredere.
Unde găsiți informații pe care să vă puteți baza
Totul pleacă de la surse, deci căutați surse de încredere. Iată câteva puncte de pornire utile:
În timpul unui incendiu de vegetație, autoritățile publice urmăresc și furnizează informații în timp real cu privire la răspândirea incendiului, la calitatea aerului și la căile de evacuare, pentru a vă ajuta să rămâneți în siguranță. Canalele de știri consacrate furnizează actualizări verificate despre cum avansează stingerea incendiului, despre drumurile care sunt închise și despre măsurile de urgență. Autoritățile sanitare explică în ce fel vă puteți proteja împotriva fumului de vegetație, iar verificatorii veridicității informațiilor vă pot ajuta să identificați afirmațiile false care ar putea să vă pună în pericol.
Cum funcționează manipularea online
A ști unde să vă uitați este doar prima etapă. Apoi, este important să recunoașteți un conținut conceput pentru a manipula. Iată câteva dintre cele mai utilizate tactici de manipulare de care este bine să fiți conștient(ă):
Deepfake-urile sunt imagini, materiale video sau înregistrări audio care au fost editate sau generate cu ajutorul inteligenței artificiale sau al unui software de editare audio/video pentru a vă face să credeți că cineva a spus sau a făcut ceva ce nu a spus și nu a făcut în realitate.
Depistați indiciile
Înainte să credeți sau să distribuiți un conținut online, faceți o verificare rapidă.
Ceva vi se pare ciudat?
Este important să recunoașteți conținuturile manipulatoare. Ceea ce faceți în continuare este la fel de important.
Nu le distribuiți: conținuturile manipulatoare depind de oameni de bună-credință care le transmit mai departe fără să le verifice.
Semnalați-le: În UE, toate rețelele de socializare trebuie să vă permită să semnalați direct conținutul înșelător sau fals. Ele sunt obligate să ia măsuri cu privire la conținutul semnalat, prin urmare intervenția dumneavoastră are o importanță reală.
Cum construiește UE un spațiu informațional mai sănătos
🌐 Responsabilizarea platformelor online
UE a introdus norme pentru a determina platformele online mari să fie mai transparente și mai responsabile. În conformitate cu aceste norme, platformele trebuie să evalueze și să abordeze riscurile sistemice, inclusiv diseminarea dezinformării și a altor conținuturi dăunătoare, sau să își asume că vor avea de plătit amenzi semnificative.
⚙️ Creșterea transparenței în ceea ce privește publicitatea politică și conținuturile generate de IA
Normele UE le permit cetățenilor să vadă cine se află în spatele anunțurilor publicitare cu caracter politic și să înțeleagă când conținutul a fost generat sau manipulat artificial, inclusiv când este vorba despre deepfake-uri.
📝 Protejarea canalelor mass-media libere și independente
Jurnalismul liber și independent este esențial pentru un spațiu informațional sănătos. UE a creat norme care protejează independența editorială și protejează jurnaliștii, activiștii și cercetătorii împotriva acțiunilor în justiție abuzive menite să îi reducă la tăcere.
🏢 Mai multe posibilități de alfabetizare digitală și mediatică pentru cetățeni
UE sprijină inițiativele în materie de alfabetizare mediatică, ajutând persoanele de toate vârstele să își dezvolte competențele pentru a găsi informații fiabile și pentru a naviga cu încredere în mediul online.
Această pagină a fost ultima dată actualizată la data de 16 iulie 2026
