Decizia 70/243 a Consiliului din 21 aprilie 1970 privind înlocuirea contribuțiilor financiare ale statelor membre cu resursele proprii ale Comunităților i-a permis Comisiei să înceapă colectarea resurselor proprii pentru finanțarea bugetului UE, în loc să se bazeze în întregime pe contribuțiile financiare ale statelor membre. Primele resurse proprii pentru bugetul UE au fost taxele agricole, taxele vamale și o resursă bazată pe TVA.
Taxele vamale sunt considerate resurse proprii tradiționale (RPT) deoarece au existat întotdeauna ca sursă directă de venituri pentru bugetul UE – spre deosebire de taxa pe valoarea adăugată și de contribuțiile naționale, care sunt puse la dispoziția bugetului UE de către statele membre.
Taxele vamale rezultă din politicile comerciale. Ele sunt percepute asupra importurilor de produse din țări din afara UE, pe baza cotelor stabilite în tariful vamal comun.
Cum funcționează în practică?
Colectare
Statele membre răspund de colectarea taxelor vamale, în conformitate cu normele stabilite prin Regulamentul Consiliului de punere în aplicare a Deciziei privind resursele proprii. Statele membre trebuie să dispună de o infrastructură de control adecvată pentru a se asigura că administrațiile lor, în special autoritățile lor vamale, își îndeplinesc sarcinile în mod corespunzător.
În perioada 2021-2027, statele membre vor reține 25 % din taxele vamale colectate. Acest procent acoperă costurile de colectare și stimulează în același timp statele membre să garanteze colectarea diligentă a sumelor datorate.
Plăți
RPT sunt puse lunar la dispoziția Comisiei, la două luni de la stabilirea dreptului. Statele membre informează Comisia cu privire la valoarea RPT care trebuie creditată în cont printr-o situație detaliată a drepturilor. Orice întârziere în punerea RPT la dispoziția Comisiei duce la plata unei dobânzi.
Controale
Comisia este în contact cu administrațiile statelor membre pentru a se asigura că RPT se colectează în conformitate cu legislația vamală a UE și că sunt respectate normele financiare prevăzute în Decizia privind resursele proprii (Decizia nr. 2020/2053 a Consiliului) și în Regulamentul Consiliului privind măsurile de punere în aplicare a sistemului de resurse proprii. În plus, statele membre răspund financiar pentru orice pierderi de resurse proprii tradiționale cauzate de posibilele lor erori administrative.