Direct la conținutul principal

Dubla calitate a produselor alimentare

Campania de testare la nivelul UE

La 23 martie 2021, Comisia a publicat rezultatele celei de a doua etape a campaniei sale de testare la nivelul UE, comparând produsele alimentare comercializate sub aceeași marcă.

Prima etapă a acestei campanii, în care s-au comparat listele de ingrediente și informațiile înscrise pe partea din față a ambalajului pentru aproape 1 400 de produse alimentare din 19 state membre ale UE pentru a identifica posibile cazuri de dublu standard de calitate, a fost publicată la 24 iunie 2019.

Campania de testare la nivelul UE s-a bazat pe o metodologie comună de testare, elaborată de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei în strânsă colaborare cu toate părțile interesate cheie în cauză, pentru a colecta dovezi științifice și comparabile privind domeniul de aplicare și dimensiunea problemei în cadrul pieței unice a UE. Această metodologie a avut următoarele obiective:

6 principii pentru selectarea și testarea produselor alimentare
1. Transparență - O mai bună conlucrare și comunicare între toate părțile
- Reducerea riscului de litigii
2. Etapele evaluării - Selectarea produselor --> Plan de eșantionare --> Examinarea eșantioanelor pentru a obține rezultatele testelor --> Decizie privind acțiunile subsecvente
3. Comparabilitate - Atenție cuvenită selectării, eșantionării și testării produselor pentru a se asigura compatibilitatea și fiabilitatea rezultatelor
4. Criterii de evaluare - Fundamentate științific și aplicate în mod consecvent
- Metode practice și eficiente din punctul de vedere al costurilor pentru testarea de produse specifice
- Laboratoare de testare acreditate și metode de testare validate
5. Incluziunea - Participarea justă și egală a părților implicate: operatori din sectorul alimentar, autorități, reprezentanți ai consumatorilor
6. Echitate - Un proces de selectare a mărcilor pentru testare care să țină seama de cotele de piață
- Respectarea cerințelor privind confidențialitatea

Comisia a finanțat elaborarea și punerea în aplicare a metodologiei comune de testare cu 1 milion EUR din cadrul Programului privind protecția consumatorilor din 2017, ca o componentă importantă a acțiunii inițiate de Comisie în urma discursului privind starea Uniunii pronunțat de președintele Juncker în septembrie 2017 pentru a aborda problema dublului standard de calitate, pentru care Comisia a alocat aproape 5 milioane EUR din bugetul UE. Rezultatele campaniei de testare ajută autoritățile competente din statele membre să își întemeieze investigațiile privind dublul standard de calitate pe dovezi clare.

Clarificarea legislației relevante privind protecția consumatorilor și consolidarea capacităților

În paralel, Comisia a propus clarificarea legislației relevante în materie de protecție a consumatorilor ca parte a inițiativei sale legislative „Noile avantaje pentru consumatori” din 2018. Această modificare legislativă, adoptată de Parlamentul European și de Consiliu la 28 noiembrie 2019, clarifică cazurile în care practicile de „dublu standard de calitate” induc în eroare consumatorii și sunt contrare Directivei privind practicile comerciale neloiale.

Pe lângă clarificarea legislativă și compararea la nivelul UE a aspectelor legate de calitate ale produselor alimentare, Comisia se implică în continuare în misiuni suplimentare de informare și oferă cofinanțare autorităților competente din statele membre și ONG-urilor:

Tabelul 1: Activități legate de problema dublului standard de calitate, finanțate din creditele UE începând din 2017
Acțiune/Obiectiv Situația actuală/rezultat Finanțare din partea UE
Studii în vederea îmbunătățirii cunoștințelor cu privire la problema dublului standard de calitate
Studiul efectuat de Centrul Comun de Cercetare privind justificarea economică a diferențierilor realizate între produse și impactul acestora asupra consumatorilor În ianuarie 2020, Centrul Comun de Cercetare a prezentat primele rezultate care arată că preferințele consumatorilor au un caracter eterogen și diferă de la o regiune geografică la alta și de la o categorie de produse la alta. Până în iunie 2022, acesta urmărește, de asemenea, să analizeze percepția consumatorilor cu privire la diferențele legate de designul ambalajelor produselor alimentare aparent identice. Acesta va examina, de asemenea, modul în care au evoluat produsele care au făcut obiectul testării din 2019 menționate anterior. 1.430.000 EUR
Proiecte de consolidare a capacității
2017 Granturi pentru acțiuni destinate autorităților însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului Autoritățile de protecție a consumatorilor (CPC) din Bulgaria, Ungaria, Lituania și Slovacia au beneficiat de cofinanțare, și anume pentru achiziționarea de echipamente de testare și pentru efectuarea testelor. Finalizarea tuturor proiectelor este preconizată pentru jumătatea anului 2021. Aproximativ 421 000 EUR
Granturi pentru acțiuni destinate organizațiilor de consumatori în parteneriat cu entități non-profit publice/private Cinci proiecte care reunesc diverse organizații ale consumatorilor, entități publice și ONG-uri din diferite state membre au primit finanțare pentru activități care vizează consolidarea capacităților de testare și promovarea schimbului de bune practici între actorii implicați. Se preconizează că aceste proiecte vor fi finalizate în a doua jumătate a anului 2021. Aproximativ 1 186 000 EUR
Studiu de fezabilitate pentru testarea anumitor categorii de bunuri, altele decât alimentele și pentru crearea unui centru permanent de monitorizare Centrul Comun de Cercetare este pe cale de a lansa un nou proiect, care vizează extinderea metodologiei comune de testare din 2019 la produsele cosmetice și detergenți și evaluarea mijloacelor de colectare periodică a informațiilor comparative. Se preconizează că proiectul va fi finalizat la începutul anului 2022.

900.000 EUR

 

Produsele alimentare cu dublu standard de calitate: Întrebări și răspunsuri

Revizuirea legislației UE privind protecția consumatorilor - Noi avantaje pentru consumatori