Implicarea mai puternică a tinerilor în procesul de elaborare a politicilor UE
După cum a anunțat președinta von der Leyen în orientările sale politice, Comisia a înființat Consiliul consultativ al tinerilor pe lângă președintă.
Acesta îi oferă președintei consiliere cu privire la aspecte care contează cel mai mult pentru tineri, face cunoscute perspectivele tinerilor cu privire la politicile Comisiei și îi plasează pe tineri în centrul procesului de elaborare a politicilor europene.
La 22 iulie 2026, tineri reprezentanți din întreaga UE, precum și observatori din țările candidate și potențial candidate s-au întâlnit cu președinta pentru a discuta despre viitoarele priorități ale politicii pentru tineret după 2027.
Această a doua reuniune a avut loc după publicarea raportului Grupului special privind siguranța copiilor în mediul online, la care au participat și au contribuit cu recomandări membrii Consiliului consultativ al tinerilor pe lângă președintă.

Cum funcționează?
Consiliul consultativ al tinerilor pe lângă președintă reunește peste 30 de reprezentanți, câte unul din fiecare consiliu național al tineretului din statele membre, unul din partea Forumului European de Tineret, precum și observatori din țările candidate și potențial candidate la aderarea la UE.
Aceștia se întâlnesc cu președinta pentru a face schimb de opinii cu privire la chestiuni care au un impact semnificativ asupra tinerilor.
Prima reuniune a Consiliului consultativ al tinerilor pe lângă președintă s-a desfășurat la 3 decembrie 2025 și a avut ca temă siguranța și bunăstarea în mediul online. Participanții au abordat subiecte precum utilizarea de către tineri a platformelor de comunicare socială, oportunitățile și riscurile asociate acestora, inclusiv impactul asupra sănătății mintale, tendințele emergente și era digitală a majorității.
De ce este important?
Sprijinirea tinerilor se află în centrul acțiunii Comisiei. UE dorește să le ofere mai multă libertate, mai multe oportunități și mai multe responsabilități în cadrul societăților noastre. Este esențial ca vocile tinerilor să fie auzite, astfel încât experiențele și perspectiva lor să poată fi integrate în activitățile noastre.
Prin intermediul Consiliului consultativ, tinerii se află în prezent într-un dialog direct cu președinta Comisiei. Astfel tinerii cetățeni sunt plasați în centrul democrației noastre și se garantează că politicile UE reflectă speranțele și preocupările lor.
Cum facem ca vocile tinerilor să conteze
Consiliul consultativ al tinerilor pe lângă președintă se bazează pe activitatea inițiativelor anterioare care vizează implicarea activă a tinerilor în procesul de elaborare a politicilor UE.
Fiecare comisar organizează un dialog anual în materie de politici pentru tineret la care participă tineri din întreaga Europă pentru a discuta pe teme diverse – de la locuințe și climă la competențe și sănătate. Aceste dialoguri le oferă tinerilor șansa de a vorbi direct cu factorii de decizie și de a se asigura că vocile lor sunt luate în considerare atunci când se elaborează politici.
Comisia a introdus un mecanism de verificare a impactului politicilor UE asupra tinerilor în faza de elaborare a politicilor, asigurându-se astfel că nevoile și perspectivele tinerilor sunt integrate încă de la început.
Această pagină a fost ultima dată actualizată la data de 24 iulie 2026
