În avangarda tranziției verziFoaia de parcurs care îi va permite Europei să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 După doar 10 zile de la începerea mandatului său, Comisia von der Leyen a prezentat Pactul verde european, foaia de parcurs care îi va permite Europei să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și să pună în aplicare Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. De atunci, UE a accelerat acțiunile întreprinse pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru realizarea de investiții în tehnologii verzi și pentru protejarea mediului natural.Și toate acesta, în pofida pandemiei și a războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Într-adevăr, am profitat de această oportunitate a generației noastre și ne-am întărit angajamentul în ceea ce privește tranziția verde, așa cum facem din nou cu REPowerEU. În definitiv, pe lângă faptul că sănătatea persoanelor care trăiesc în UE depinde de sănătatea planetei noastre, securitatea energetică a UE depinde și de trecerea masivă la energia din surse regenerabile. Primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050Reducerea cu cel puțin 55 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, în raport cu nivelul din 1990Zero emisii nete de gaze cu efect de seră – sau neutralitate climatică – până în 2050 Principalele realizări Principalele realizări Pactul verde european este cel mai cuprinzător proiect de transformare din lume și, datorită Regulamentului privind neutralitatea climatică, obiectivul ambițios al Uniunii Europene pentru 2050 devine legislație obligatorie a UE. Prin pachetul legislativ „Pregătiți pentru 55”, prezentat de Comisie în vara anului 2021, am prezentat pașii concreți către realizarea obiectivului nostru ambițios, iar prin NextGenerationEU dispunem de investițiile necesare. Acum este momentul să accelerăm punerea în aplicare, prin intermediul următoarelor instrumente, după cum se arată în imaginea de mai jos: Pachetul legislativ „Pregătiți pentru 55”, inclusiv comercializarea certificatelor de emisii, regulamentele și obiectivele aferente | Mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon | Utilizarea de combustibili și infrastructuri alternative în transport | Taxonomia UE pentru activități durabile | Valul de renovări | Strategia pentru păduri | Strategia „De la fermă la consumator” | Poluare zero | Strategia pentru o mobilitate durabilă și inteligentă | Pachetul privind economia circulară | Strategia privind biodiversitatea Produse durabile pe piața UE În martie 2022, Comisia a prezentat un pachet de propuneri care se bazează pe cerințele existente în materie de proiectare ecologică, pentru ca produsele durabile să devină norma pe piața UE. Datorită noilor reglementări, produsele sunt mai durabile, pot fi reutilizate, modernizate, reparate, reciclate și sunt eficiente din punct de vedere energetic și din punctul de vedere al utilizării resurselor. De asemenea, Comisia a prezentat o serie de planuri pentru ca textilele să devină mai durabile, împreună cu noi norme care să asigure o mai bună informare a consumatorilor cu privire la durabilitatea produselor din punctul de vedere al mediului și o mai bună protecție împotriva dezinformării ecologice. În 2021 s-a înregistratreducerea cu 10 % a consumului anual de energie pentru produsele de consum, cum ar fi aparatele de uz casnic120 de miliarde EUR economii realizate de către consumatorii UE Refacerea naturii În martie 2021, Comisia a publicat un plan de acțiune pentru dezvoltarea sectorului agriculturii ecologice. Acesta îi va sprijini pe agricultorii din UE în atingerea obiectivului de a consacra agriculturii ecologice 25 % din terenurile arabile, precum și în ceea ce privește creșterea semnificativă a acvaculturii ecologice până în 2030. Acest plan propune acțiuni concrete pentru stimularea atât a consumului, cât și a producției de produse ecologice, încurajând totodată o sustenabilitate sporită în acest sector. În iunie 2022, Comisia a prezentat două noi legi menite să readucă natura în viața noastră în întreaga UE. Propunerea de regulament privind refacerea naturii este un pas esențial în prevenirea celor mai grave efecte ale schimbărilor climatice și ale pierderii biodiversității, axându-se pe refacerea zonelor umede, a râurilor, a pădurilor, a pajiștilor, a ecosistemelor marine și a mediilor urbane din UE, precum și a speciilor pe care le găzduiesc. Mărturiile dumneavoastrăMykola Kharytonov, care conduce Centrul pentru agricultură organică și protecția mediului din Dnipro, își continuă cercetările privind îngrășămintele în Catalonia (Spania), deoarece dorește să contribuie la reconstrucția Ucrainei.Credit: Marc Llibre Roig În paralel, noile norme privind pesticidele chimice vor reduce utilizarea acestora și vor diminua amprenta de mediu a sistemului alimentar al UE, vor proteja sănătatea și bunăstarea cetățenilor și a lucrătorilor agricoli și vor contribui la atenuarea pierderilor economice cauzate de deteriorarea sănătății solului și de pierderea multor specii de polenizatori din cauza pesticidelor. Până în 2050 trebuie vizate toate ecosistemele care au nevoie de refacere 50 % mai puține pesticide utilizate până în 2030Cel puțin 30 % din zonele terestre și maritime trebuie protejate juridic până în 2030 Noul Bauhaus european Deoarece era nevoie de soluții la schimbările climatice, dezvoltate în colaborare cu cetățenii și determinate de nevoile acestora, președinta von der Leyen a lansat în 2020 noul Bauhaus european. Este o mișcare menită să transforme tranziția verde într-o experiență durabilă și favorabilă incluziunii pentru cetățeni în viața lor de zi cu zi. Aceasta arată că Pactul verde european înseamnă mai mult decât găsirea unor soluții eficace și care să inspire la schimbările climatice. Este vorba despre îmbunătățirea vieții oamenilor prin felul în care ne proiectăm și ne construim locuințele și orașele.Pentru a oferi un spațiu public acestei comunități în creștere, Comisia a lansat laboratorul noului Bauhaus european în primăvara anului 2022 și Festivalul noului Bauhaus european în vara aceluiași an. Laboratorul sprijină comunitatea în testarea instrumentelor, a soluțiilor și a măsurilor la nivel de politici care urmează să faciliteze transformarea pe teren. Premiile noului Bauhaus European în 2022 18 câștigători4 categorii diferite* *Reconectarea cu natura | Recâștigarea unui sentiment de apartenență | Prioritizarea locurilor și a persoanelor care au cea mai mare nevoie | Conturarea unui ecosistem industrial circular și sprijinirea unui mod de gândire din perspectiva ciclului de viață Deschizătoare de drumuri pe scena mondialăLa Conferința Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26) din noiembrie 2021, Uniunea Europeană a insistat pe necesitatea realizării de progrese semnificative în ceea ce privește punerea în aplicare a Acordului de la Paris, astfel încât obiectivul ambițios stabilit la nivel mondial de a limita încălzirea globală la 1,5 °C să rămână realizabil. Deoarece UE este o regiune extrem de inovatoare și industrializată, poziția sa de lider îi inspiră și pe alții să o urmeze. 1 miliard EUR promiși în cadrul COP26de Comisia Europeană, pentru a proteja pădurile lumiiPeste 100 de țări s-au alăturat Angajamentului mondial privind metanulo inițiativă lansată în cadrul COP26 de UE, împreună cu SUA și partenerii săi În iunie 2022, Comisia a integrat în mod ferm criteriile de durabilitate în acordurile sale comerciale bilaterale. În urma unei revizuiri a aspectelor legate de dezvoltarea durabilă ale acordurilor noastre comerciale, UE va colabora mai strâns cu partenerii săi comerciali pentru a asigura respectarea și punerea în aplicare a criteriilor fundamentale de durabilitate, în special a Acordului de la Paris și a convențiilor în domeniul muncii ale Organizației Internaționale a Muncii. Acordul comercial UE-Noua Zeelandă, încheiat la 1 iulie 2022, este o primă dovadă a acestui obiectiv ambițios. Acordul include dispoziții inovatoare privind comerțul și dezvoltarea durabilă, inclusiv sancțiuni legate de nerespectarea Acordului de la Paris. Tot în iunie, în cadrul celei de-a 12-a Conferințe ministeriale a Organizației Mondiale a Comerțului, UE a contribuit la obținerea unui acord de referință care vizează combaterea subvențiilor dăunătoare din domeniul pescuitului la nivel mondial. Acordul interzice subvențiile pentru pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat și pentru stocurile de pește supraexploatate. Pentru a pune în aplicare acest lucru, am prezentat noua noastră agendă privind guvernanța internațională a oceanelor. Mărturiile dumneavoastrăMaria Teresa Ferres, dintr-o familie de pescari catalani care practică pescuitul de cinci generații, a fondat cooperativa „Sea of Women” (Marea femeilor), care promovează angajamentul etic față de mare și vizibilitatea rolului femeilor în sectorul pescuitului.Credit: Marc Llibre Roig Declinarea responsabilității: informațiile de pe această pagină au fost actualizate ultima dată la 31 august 2022 Progrese în alte domenii Depășirea pandemieiSolidaritatea cu UcrainaREPowerEUÎn avangarda tranziției justeImpulsionarea deceniului digital al EuropeiApărarea valorilor UEDemografia, tineretul și diversitatea EuropeiConstruirea unei Uniuni a egalității RealizărileComisiei von der LeyenInformații suplimentare Linkuri conexe Regulamentul privind neutralitatea climaticăPactul climatic europeanRegulamentul privind refacerea naturiiInițiativa privind produsele durabileUE la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP26)
După doar 10 zile de la începerea mandatului său, Comisia von der Leyen a prezentat Pactul verde european, foaia de parcurs care îi va permite Europei să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și să pună în aplicare Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. De atunci, UE a accelerat acțiunile întreprinse pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru realizarea de investiții în tehnologii verzi și pentru protejarea mediului natural.Și toate acesta, în pofida pandemiei și a războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Într-adevăr, am profitat de această oportunitate a generației noastre și ne-am întărit angajamentul în ceea ce privește tranziția verde, așa cum facem din nou cu REPowerEU. În definitiv, pe lângă faptul că sănătatea persoanelor care trăiesc în UE depinde de sănătatea planetei noastre, securitatea energetică a UE depinde și de trecerea masivă la energia din surse regenerabile.
În martie 2022, Comisia a prezentat un pachet de propuneri care se bazează pe cerințele existente în materie de proiectare ecologică, pentru ca produsele durabile să devină norma pe piața UE. Datorită noilor reglementări, produsele sunt mai durabile, pot fi reutilizate, modernizate, reparate, reciclate și sunt eficiente din punct de vedere energetic și din punctul de vedere al utilizării resurselor. De asemenea, Comisia a prezentat o serie de planuri pentru ca textilele să devină mai durabile, împreună cu noi norme care să asigure o mai bună informare a consumatorilor cu privire la durabilitatea produselor din punctul de vedere al mediului și o mai bună protecție împotriva dezinformării ecologice.
În martie 2021, Comisia a publicat un plan de acțiune pentru dezvoltarea sectorului agriculturii ecologice. Acesta îi va sprijini pe agricultorii din UE în atingerea obiectivului de a consacra agriculturii ecologice 25 % din terenurile arabile, precum și în ceea ce privește creșterea semnificativă a acvaculturii ecologice până în 2030. Acest plan propune acțiuni concrete pentru stimularea atât a consumului, cât și a producției de produse ecologice, încurajând totodată o sustenabilitate sporită în acest sector.
Mărturiile dumneavoastrăMykola Kharytonov, care conduce Centrul pentru agricultură organică și protecția mediului din Dnipro, își continuă cercetările privind îngrășămintele în Catalonia (Spania), deoarece dorește să contribuie la reconstrucția Ucrainei.Credit: Marc Llibre Roig
În iunie 2022, Comisia a integrat în mod ferm criteriile de durabilitate în acordurile sale comerciale bilaterale. În urma unei revizuiri a aspectelor legate de dezvoltarea durabilă ale acordurilor noastre comerciale, UE va colabora mai strâns cu partenerii săi comerciali pentru a asigura respectarea și punerea în aplicare a criteriilor fundamentale de durabilitate, în special a Acordului de la Paris și a convențiilor în domeniul muncii ale Organizației Internaționale a Muncii. Acordul comercial UE-Noua Zeelandă, încheiat la 1 iulie 2022, este o primă dovadă a acestui obiectiv ambițios. Acordul include dispoziții inovatoare privind comerțul și dezvoltarea durabilă, inclusiv sancțiuni legate de nerespectarea Acordului de la Paris.
Mărturiile dumneavoastrăMaria Teresa Ferres, dintr-o familie de pescari catalani care practică pescuitul de cinci generații, a fondat cooperativa „Sea of Women” (Marea femeilor), care promovează angajamentul etic față de mare și vizibilitatea rolului femeilor în sectorul pescuitului.Credit: Marc Llibre Roig