Primul Forum Global Gateway a avut loc la Bruxelles în perioada 25-26 octombrie. Acesta a reunit peste 40 de reprezentanți guvernamentali la nivel înalt din UE și din lume, instituții financiare și reprezentanți ai mediului de afaceri, pentru a discuta despre nevoile mondiale în materie de investiții, despre soluții și pentru a lansa noi parteneriate. Discuțiile s-au axat pe energia verde și hidrogen, pe cercetare și educație, pe materiile prime critice și pe coridoarele de transport. Cu această ocazie, au fost semnate o serie de acorduri și angajamente de investiții în aceste domenii cu parteneri din întreaga lume. În ajunul forumului, platforma de dialog cu societatea civilă și autoritățile locale „Global Gateway” a ținut prima sa reuniune. Această platformă va oferi societății civile și autorităților locale un spațiu pentru a participa la strategia „Global Gateway” și la lansarea de proiecte în diferite domenii. Mai multe informații Forumul Global Gateway Strategia Global Gateway Vizionați materiale video din timpul Forumului Citiți și urmăriți declarația președintei von der Leyen Comunicat de presă: Lansarea Forumului „Global Gateway” pentru stimularea investițiilor durabile în infrastructură Detalii Data publicării26 octombrie 2023AutorDirecția Generală Comunicare