Punerea în aplicare a acordului de retragere necesită acțiuni atât la nivelul UE, cât și la nivelul statelor membre.
Reușita oricărui acord depinde de buna sa punere în aplicare. Punerea în aplicare a acordului de retragere implică adoptarea de acte juridice de către Uniunea Europeană, statele sale membre și Regatul Unit, precum și adoptarea de politici și măsuri legate de retragerea Regatului Unit. De asemenea, cele două părți trebuie să monitorizeze punerea sa în aplicare și să asigure respectarea dispozițiilor prevăzute.
Anumite domenii vor face obiectul unor eforturi intense începând cu 1 ianuarie 2021, și anume:
- continuarea activității comitetului mixt însărcinat cu supravegherea punerii în aplicare a acordului de retragere (acest comitet, coprezidat de UE și Regatul Unit, va fi compus din reprezentanți ai celor două părți)
- punerea în aplicare a protocolului privind Irlanda și Irlanda de Nord, care necesită adoptarea unor măsuri fără precedent într-o serie de domenii, în special în domeniul vamal, veterinar și fitosanitar
- punerea în aplicare a dispozițiilor privind drepturile cetățenilor, care necesită, de asemenea, o monitorizare atentă din partea Comisiei Europene
- punerea în aplicare a decontului financiar, prin care se asigură faptul că Regatul Unit și UE își vor onora toate obligațiile financiare asumate în perioada în care Regatul Unit era stat membru.