Ai 18 ani, locuiești într-o țară din UE sau într-o țară participantă la programul Erasmus+ și dorești să explorezi Europa? Aceasta este șansa ta! Tinerii selectați vor primi din partea UE permise de călătorie DiscoverEU pentru a călători și explora Uniunea Europeană și țările asociate la programul Erasmus+. Perioada de depunere a candidaturilor a început – înscrie-te până la data de 22 aprilie 2026. Poți călători cu un grup de prieteni, dacă și ei îndeplinesc criteriile de eligibilitate și dacă vă depuneți candidatura împreună.Dacă ești selectat(ă), vei primi un permis de călătorie pentru mijloacele de transport cele mai ecologice, cum ar fi trenurile (sau alte moduri de transport, în anumite cazuri). Poți călători până la 7 zile într-o perioadă de o lună, oricând între 1 iulie 2026 și 30 septembrie 2027. Vei primi, de asemenea, un card de reducere DiscoverEU cu ajutorul căruia vei beneficia de numeroase reduceri la cazare, activități culturale și sportive, transport local și alte servicii.Dacă suferi de un handicap sau de probleme de sănătate care îți îngreunează călătoria, poți primi asistență și ajutor.Sprijinirea tinerilor este una dintre prioritățile majore ale Comisiei. DiscoverEU face parte din programul Erasmus+. Le oferă tinerilor în vârstă de 18 ani posibilitatea de a călători și de a explora diversitatea Europei, de a afla mai multe despre patrimoniul cultural și istoria acesteia și de a intra în contact cu oameni de pe întregul continent. Informații suplimentareDiscoverEU – înscrie-te acum!Echitatea socială europeanăÎn prim-plan – Tineretul european: țintește cât mai sus, acționează acum! Detalii Data publicării8 aprilie 2026AutorDirecția Generală Comunicare