Comisia își intensifică sprijinul acordat startup-urilor și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) europene, astfel încât acestea să poată dezvolta tehnologii de inteligență artificială (IA) fiabile, care să respecte valorile și normele UE. Noul pachet de măsuri privind IA include o gamă largă de inițiative menite să sprijine aceste întreprinderi și inovarea, precum și o propunere prin care li se oferă acestor startup-uri și comunității mai largi de inovare un acces privilegiat la supercalculatoare. De asemenea, aceste măsuri prevăd: înființarea de fabrici în domeniul IA și garantarea faptului că infrastructura de supercalculatoare dotate cu IA disponibilă pentru start-upuri poate fi achiziționată și modernizată o decizie de instituire a unui oficiu pentru IA în cadrul Comisiei, care să poată asigura dezvoltarea și coordonarea politicii în domeniul IA la nivel european și să supravegheze punerea în aplicare și asigurarea respectării viitorului regulament privind IA o comunicare a UE privind start-upurile și inovarea în domeniul IA, care prezintă o serie de activități-cheie, cum ar fi sprijinul financiar și prin capitaluri proprii, crearea de spații europene comune ale datelor și alte inițiative. Comisia va institui, de asemenea, împreună cu mai multe state membre, două consorții pentru o infrastructură digitală europeană. Aceste grupuri vor dezvolta o infrastructură europeană comună privind tehnologiile limbajului și instrumente de IA de ultimă generație, pentru a ajuta municipalitățile să optimizeze procedurile, de la trafic la gestionarea deșeurilor. De mai mulți ani, Comisia facilitează și consolidează cooperarea cu privire la inteligența artificială în UE, pentru a stimula competitivitatea și pentru a asigura încrederea pe baza valorilor UE. Regulamentul UE privind IA, adoptat în decembrie 2023, este primul act legislativ cuprinzător din lume referitor la inteligența artificială, care va sprijini dezvoltarea, implementarea și adoptarea pe scară largă în UE a unei tehnologii fiabile în materie de IA. Informații suplimentare Excelență și încredere în inteligența artificială Pactul privind IA Întreprinderea comună pentru calculul european de înaltă performanță Spații europene comune ale datelor Comunicat de presă: Comisia lansează un pachet de măsuri privind inovarea în domeniul inteligenței artificiale, menite să sprijine start-upurile și IMM-urile active în acest domeniu Consorțiul pentru o infrastructură digitală europeană (EDIC) Detalii Data publicării24 ianuarie 2024AutorDirecția Generală Comunicare