
Săptămâna europeană a energiei durabile 2025 are loc în perioada 10-12 iunie 2025, la Bruxelles și online. Ea reunește personalități marcante din cadrul comunității energiei curate și vorbitori de nivel înalt care își propun să facă schimb de idei, să colaboreze și să contribuie la conturarea viitorului energetic durabil al Europei.
Evenimentul este și un prilej de a face bilanțul celor mai recente eforturi ale Comisiei menite să stimuleze energia durabilă și la prețuri accesibile. În 2022, când Europa a trebuit să facă față perturbărilor de pe piața mondială a energiei, Comisia a lansat REPowerEU, un plan care vizează economisirea energiei, diversificarea aprovizionării și creșterea producției de energie curată. Prin urmare, UE și-a redus dependența de combustibilii fosili din Rusia, 47 % din energia electrică a UE provenind în prezent din surse regenerabile.
În același an, Comisia a propus noi norme pentru a asigura o aprovizionare suficientă cu gaze în cazul unor perturbări bruște. Aceste noi norme privind stocarea gazelor garantează că instalațiile de stocare ale țărilor UE sunt umplute în mod corespunzător, în timp ce Platforma energetică a UE ajută țările membre să colaboreze pe piețele mondiale.
În 2023, UE a revizuit Directiva privind energia din surse regenerabile, ridicând obiectivul obligatoriu pentru energia din surse regenerabile la minimum 42,5 % până în 2030. Aceasta presupune aproape dublarea ponderii existente a energiei din surse regenerabile în UE.
Pentru a garanta o aprovizionare cu energie sigură și la prețuri accesibile este foarte important ca rutele de aprovizionare să fie diversificate. Începând din 2022, Comisia a încheiat noi acorduri cu mai mulți parteneri internaționali pentru importul de gaze naturale din diverse surse.
În 2025, Comisia a prezentat Planul de acțiune privind energia la prețuri accesibile pentru a reduce costurile energiei, a finaliza uniunea energetică, a atrage investiții și a fi mai bine pregătită pentru potențialele crize energetice. Acest plan urmărește economisirea a 45 de miliarde EUR numai în 2025, preconizându-se o creștere a economiilor în anii următori.
Nu în ultimul rând, pentru perioada 2024-2029, Comisia a stabilit că energia curată și la prețuri accesibile este una dintre principalele sale priorități pentru stimularea competitivității. Pactul pentru o industrie curată sprijină acest obiectiv prin stimularea decarbonizării și scăderea prețurilor la energie.
Informații suplimentare:
- Data publicării
- 10 iunie 2025
- Autor
- Direcția Generală Comunicare
Noutăți conexe
During a virtual meeting to address challenges to energy security, the G7 Leaders agreed a series of coordinated measures to stabilize immediate energy supplies, shield households and businesses from price shocks, and strengthen the long-term resilience of global energy systems.
În UE intră în vigoare noi norme privind piața energiei electrice și a gazelor. Obiectivul este de a obține un sistem energetic european mai curat, mai sigur și mai rezilient. Normele îi protejează pe cetățeni de creșterile bruște ale prețurilor la energie și le conferă drepturi consolidate și un control mai bun asupra alegerilor lor energetice.
Comisia Europeană a prezentat inițiative menite să stimuleze investițiile în producția internă de energie curată, să sporească reziliența și să reducă prețurile la energie.
Comisia Europeană a prezentat două propuneri legislative pentru a aborda problemele persistente legate de planificarea și implementarea infrastructurii energetice a UE. Scopul lor este de a se asigura că energia curată și la prețuri accesibile circulă mai eficient în întreaga UE.