
21 mai este Ziua Natura 2000, un real motiv sărbătoare. Rețeaua emblematică a UE pentru natură este cea mai mare rețea de zone protejate din punct de vedere ecologic din lume, acoperind peste 27 000 de situri naturale din Europa. Reprezintă aproximativ o cincime din teritoriul UE și circa o zecime din mările înconjurătoare, o suprafață echivalentă cu teritoriul Spaniei și al Italiei laolaltă.
Creată în 1992 prin Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele, rețeaua Natura 2000 a revoluționat modul în care sunt gestionate zonele protejate în UE. Ajută la protejarea naturii, a oamenilor și a economiei întrucât:
- protejează 1 200 de specii rare și amenințate și 230 de tipuri de habitate
- furnizează servicii vitale, cum ar fi apă dulce, insecte polenizatoare și protecție împotriva inundațiilor și a eroziunii costiere
- furnizează servicii ecosistemice în valoare de aproximativ 200-300 de miliarde EUR pe an, sprijinind în același timp aproximativ 4,4 milioane de locuri de muncă.
Cetățenii sunt invitați, ca în fiecare an, să participe la evenimentele BioBlitz organizate pentru Ziua Natura 2000. Programate în perioada 14-25 mai, aceste activități ludice și practice îi invită pe participanți să găsească și să identifice cât mai multe specii posibil într-o anumită zonă Natura 2000. Este o ocazie de a contribui la știință, de a intra în contact cu natura și de a afla mai multe despre fauna sălbatică locală.
Dacă doriți să aflați mai multe despre Natura 2000, căutați un sit Natura 2000 în apropiere sau consultați harta interactivă a rețelei Natura 2000.
Informații suplimentare
- Data publicării
- 21 mai 2026
- Autor
- Direcția Generală Comunicare