Page contents Page contents Răspuns Persoanele fizice au dreptul de a se opune prelucrării datelor cu caracter personal pentru motive concrete. Existența unei asemenea situații specifice trebuie examinată de la caz la caz. Persoana în cauză poate obiecta numai în cazurile în care o administrație publică prelucrează datele în contextul atribuțiilor sale publice sau în cazul în care o societate prelucrează datele în temeiul intereselor sale legitime. În asemenea cazuri, societatea/organizația dvs. nu mai are dreptul de a prelucra datele decât dacă demonstrează că trebuie să fie prelucrate din motive care prevalează asupra drepturilor și a libertăților persoanei în cauză sau dacă are nevoie de date pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță. De asemenea, persoanele fizice au dreptul de a se opune în orice moment prelucrării datelor lor cu caracter personal în scopuri de marketing direct. În contextul Regulamentului general privind protecția datelor, marketingul direct este înțeles ca fiind orice acțiune întreprinsă de o societate pentru a comunica material publicitar sau de marketing și adresată anumitor persoane fizice. Societatea/organizația dvs. trebuie să informeze persoanele fizice, în anunțul său privind confidențialitatea sau cel târziu în momentul primei comunicări cu persoanele respective, că le va folosi datele cu caracter personal pentru marketing direct și că au dreptul de a se opune gratuit. Dacă o persoană se opune prelucrării în scopuri de marketing direct, societatea/organizația dvs. nu mai poate prelucra datele acesteia în scopurile respective. Exemplu În sectorul asigurărilor sunt necesare foarte frecvent date cu caracter personal pentru apărarea unui drept în instanță în cazul măsurilor antifraudă sau al măsurilor de combatere a spălării banilor. În acele cazuri, societățile de asigurări pot refuza să dea curs cererii unei persoane fizice de a obiecta în temeiul unor motive care prevalează asupra intereselor și a libertăților persoanei respective. Referințe Articolul 21; motivele 69, 70 din RGPD Avizul 06/2014 al Grupului de lucru al articolului 29 privind noțiunea de interese legitime ale operatorului de date în temeiul articolului 7 din Directiva 95/46/CE Example In the insurance sector, very often the personal data is needed for the defence of legal claims in the case of anti-fraud or anti-money laundering measures. In those cases insurance companies may refuse to uphold an individual’s request to object based on reasons that override the rights and freedoms of the individual. References Article 21 and Recitals (69) and (70) of the GDPR Article 29 Working Party Opinion 06/2014 on the notion of legitimate interests of the data controller under Article 7 of Directive 95/46/EC