Direct la conținutul principal
Logoul Comisiei Europene
Comisia Europeană
Centrul european pentru reziliența democratică

Prezentare generală

Centrul european pentru reziliența democratică este un nou centru de schimb între instituțiile UE, statele membre și societatea civilă al cărui scop este să consolideze, să protejeze și să promoveze democrații puternice și reziliente în întreaga UE.

Centrul este o componentă esențială a Scutului european pentru democrație, care definește o abordare amplă, la nivelul întregii societăți, a consolidării democrației. 

Care este rolul Centrului?

Centrul reunește expertiza și resursele membrilor săi pentru a spori capacitatea colectivă de a anticipa, identifica și combate amenințările la adresa democrațiilor noastre, cum ar fi dezinformarea și acțiunile străine de manipulare a informațiilor și ingerințele străine.

Acesta va servi drept cadru pentru schimburi, cooperare operațională și coordonare între statele membre participante, țările candidate și potențial candidate și instituțiile UE. 

O platformă a părților interesate independente (cum ar fi organizațiile societății civile, cercetătorii și mediul academic etc.) va sprijini, de asemenea, activitatea Centrului, prin punerea în comun a expertizei și cercetării și prin încurajarea schimburilor.

Declarația de misiune a Centrului

Obiective

  • Îmbunătățirea conștientizării situației și a capacității de a detecta și de a anticipa amenințările
  • Dezvoltarea unor abordări solide și bine coordonate în ceea ce privește alertele timpurii și consolidarea capacității de reacție rapidă
  • Pregătirea și mobilizarea cetățenilor, a societății civile și a instituțiilor pentru a face față amenințărilor, prin consolidarea rezilienței la dezinformare, la acțiunile străine de manipulare a informațiilor și la ingerințele străine și contribuția la o reziliență democratică mai amplă la nivelul întregii societăți

Cine participă?

Centrul încurajează participarea largă a instituțiilor și organismelor UE, a statelor membre, a țărilor candidate și potențial candidate la aderarea la UE, precum și a părților interesate independente prin intermediul platformei dedicate.

Membri

Instituțiile și organismele UE participante
  • Parlamentul European
  • Comisia Europeană
  • Serviciul European de Acțiune Externă
Statele membre participante
  • Austria
  • Belgia
  • Bulgaria
  • Croația
  • Cipru
  • Cehia
  • Danemarca
  • Estonia
  • Finlanda
  • Franța
  • Germania
  • Grecia
  • Ungaria
  • Irlanda
  • Italia
  • Letonia
  • Lituania
  • Luxemburg
  • Malta
  • Țările de Jos
  • Polonia
  • Portugalia
  • România
  • Slovacia
  • Slovenia
  • Spania
  • Suedia

Platforma părților interesate privind reziliența democratică

Rol

Platforma părților interesate privind reziliența democratică este un forum de cooperare, schimb de expertiză, cunoștințe și bune practici dedicat părților interesate și comunităților independente, neinstituționale. De asemenea, platforma va contribui la identificarea amenințărilor și a evoluțiilor emergente care afectează reziliența democratică și va sprijini activitatea Centrului european pentru reziliența democratică în moduri care completează proiectele și obiectivele sale mai ample.

Această platformă este destinată unei game largi de organizații care își desfășoară activitatea în domeniul rezilienței democratice și al integrității informațiilor, și anume organizații ale societății civile, grupuri de reflecție, comunități ale democrației digitale, cercetători și instituții academice, verificatori ai veridicității informațiilor și organizații mass-media. Independența membrilor platformei va fi pe deplin respectată.

Planificare

Faza-pilot a platformei a fost lansată la 29 septembrie 2026, cu participarea Observatorului european al mass-mediei digitale (EDMO) și a Rețelei europene de standarde de verificare a veridicității informațiilor (EFCSN). Scopul său este să testeze modalitățile de cooperare, comunicare și schimb de expertiză între părțile interesate neinstituționale și instituționale, inclusiv statele membre. 

Faza-pilot va fi urmată de lansarea cererii deschise de participare în toamna anului 2026.

Reuniuni cu părțile interesate
DataEvenimentulDocumente
29.9.2026Lansarea fazei-pilot a Platformei părților interesate privind reziliența democratică

Secretariatul

Secretariatul Centrului asigură coordonarea operațională între membri. 

Dacă aveți întrebări despre Centru, puteți contacta secretariatul prin e-mail: EU-ECDRatec [dot] europa [dot] eu (EU-ECDR[at]ec[dot]europa[dot]eu) 

Reuniuni

Evenimente viitoare

  • La data de 18 noiembrie 2026 va avea loc o reuniune cu punctele de contact ale Centrului.
  • Cea de-a doua sesiune a programului de consolidare a capacităților „Formare pentru formatori” va avea loc în perioada 9-13 noiembrie 2026.

Evenimente anterioare

2026
DataEvenimentulDocumente
21.10.2026Reuniune cu punctele de contact ale Centrului
23.9.2026Reuniune cu punctele de contact ale Centrului
7-11.9.2026Prima sesiune a programului de consolidare a capacităților „Formare pentru formatori”
15.7.2026Reuniune cu punctele de contact ale Centrului
9.7.2026A doua reuniune tehnică la nivel înalt (Bruxelles)
17.6.2026Reuniune cu punctele de contact ale Centrului
20.5.2026Reuniune cu punctele de contact ale Centrului
15.4.2026Reuniune cu punctele de contact ale Centrului
27.3.2026Atelier privind abordările holistice în materie de reziliență democratică (Bruxelles)
16.3.2026Reuniune cu punctele de contact ale Centrului
29.1.2026Prima reuniune tehnică la nivel înalt (Bruxelles)

Această pagină a fost ultima dată actualizată la data de 25 septembrie 2026