Direct la conținutul principal
Logoul Comisiei Europene
Comisia Europeană
alt=""
O economie în serviciul cetățenilor

Pentru echitate socială și prosperitate

Ne respectăm promisiunile

Pentru ca economia noastră să fie competitivă și pregătită pentru secolul 21, am căutat să-i impulsionăm modernizarea, digitalizarea și decarbonizarea. Astfel, ea poate servi mai bine intereselor cetățenilor și întreprinderilor. Le poate aduce prosperitate, fără să se piardă niciodată din vedere asigurarea echității sociale. 

Elementul central al politicii noastre economice a fost și este NextGenerationEU, planul de redresare post-pandemie în valoare de 800 de miliarde EUR care investește, printre altele, în parcuri eoliene offshore, trenuri electrice, servicii publice digitale de vârf și spitale de talie internațională. Am încurajat întreprinderile să realizeze reformele de care este mare nevoie. Am făcut politica noastră comercială mai sustenabilă și mai fermă. 

Am sprijinit întreprinderile mici și mijlocii, coloana vertebrală a economiei europene, pentru a le spori competitivitatea. Ne-am concentrat puternic asupra capitalului uman – asupra competențelor și bunăstării lucrătorilor noștri – lansând un Pact pentru competențe, pentru a le oferi formarea de care au nevoie pentru a răspunde nevoilor întreprinderilor. În plus, am stabilit norme pentru a asigura egalitatea de remunerare și pentru a îmbunătăți salariul minim. 

Uniunea noastră este motorul prosperității Europei.  

Promisiuni respectate

Redresarea și modernizarea economiei 

  • Lansat în mai 2020, instrumentul NextGenerationEU furnizează peste 800 de miliarde EUR pentru investiții în reforme și proiecte strategice menite să ne facă economiile mai verzi, mai digitale, mai competitive și mai reziliente. 

Comerțul și securitatea economică 

  • Am convenit asupra unui număr record de acorduri comerciale (42 de acorduri preferențiale cu 74 de țări) și am introdus 180 de măsuri de apărare comercială până la sfârșitul anului 2023, protejând aproape 500 000 de locuri de muncă din Europa.
  • Am valorificat posibilitățile oferite de instrumentele noastre de politică comercială într-un mod fără precedent, ceea ce ne-a permis să profităm de avantajele deschiderii economice și să contracarăm în același timp riscurile unei lumi din ce în ce mai polarizate.
  • În prima strategie europeană pentru securitate economică, am identificat noi riscuri la adresa securității noastre economice care au apărut ca urmare a creșterii tensiunilor geopolitice și a fragmentării geoeconomice. 

Guvernanța economică 

Ajutoarele de stat 

Competențele, drepturile lucrătorilor și protecția socială 

  • Am instituit Pactul pentru competențe, pentru a le oferi lucrătorilor formarea de care au nevoie pentru a răspunde nevoilor întreprinderilor.
  • Am propus norme de îmbunătățire a condițiilor de muncă pentru lucrul pe platforme. În 2021, platformele ofereau locuri de muncă unui număr de peste 28 de milioane de persoane. 
  • Am stabilit norme privind transparența salarială, pentru a transpune în realitate principiul de bază potrivit căruia o muncă de valoare egală merită o remunerație egală, indiferent de gen.
  • Am introdus o Garanție pentru copii, astfel ca familiile aflate în dificultate să poată avea acces la serviciile de îngrijire a copiilor și ca atât mamele, cât și tații să poată lucra și totodată să aibă o familie.
  • A fost adoptată Directiva privind femeile în consiliile de administrație, care stabilește obiectivul ca 40 % dintre administratorii neexecutivi ai societăților cotate la bursă să fie femei. 

Finanțare durabilă 

Finanțe digitale 

Impozitarea 

Uniunea vamală 

 Mai multe despre aceste realizări 

Domenii de acțiune

Pentru libera circulație a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor pe teritoriul UE

Pentru o economie socială puternică, echitabilă și incluzivă, care să răspundă nevoilor tuturor cetățenilor UE

Pentru a garanta că resursele statelor nu sunt utilizate pentru a denatura concurența pe piața unică

Pentru a menține stabilitatea financiară în UE prin protejarea deponenților și a investitorilor