Direct la conținutul principal

Depunerea dosarului

Informații generale privind procesul de depunere a dosarelor, care diferă în funcție de modul de gestionare și de programul prin care solicitați finanțare.

Fiecare cerere de propuneri/oferte are propriile criterii, cerințe și etape. Cea pe care o alegeți va detalia procesul de depunere a dosarului.

Mai întâi, asigurați-vă că sunteți eligibil (adică îndepliniți criteriile indicate în cererea respectivă). Apoi, vi se poate cere să vă înregistrați într-o anumită bază de date – orientările oferite de cerere vor specifica dacă și în ce mod trebuie să faceți acest lucru. Pentru unele cereri, v-ar putea fi util să vă aliați cu un partener pentru a depune o propunere/ofertă comună. Dacă vă interesează această variantă, apelați la funcția „Găsiți un partener”.

Pentru a vă pregăti și trimite propunerea, veți avea nevoie de timp. Asigurați-vă așadar că începeți cu mult timp înainte. Toate documentele și modelele pe care trebuie să le utilizați vor fi precizate în orientările cererii alese. Respectați-le cu rigurozitate! Altfel, autoritatea contractantă v-ar putea descalifica propunerea, declarând-o inadmisibilă.

Pentru a obține fonduri europene, trebuie să respectați anumite norme și proceduri. Nu putem evita acest lucru, pentru că trebuie să ne asigurăm că fiecare euro este cheltuit în mod transparent și corect, în beneficiul cetățenilor UE. Cu toate acestea, UE caută constant să-și simplifice și să-și modernizeze normele bugetare și să se asigure că cetățenii pot accesa fonduri europene pentru a-și finanța ideile.

Pentru a fi luat în considerare, dosarul dumneavoastră trebuie să fie complet, concis și transmis la timp prin intermediul sistemului electronic de depunere.

Programele finanțate de UE sunt implementate într-unul din următoarele trei moduri: gestiune directă, gestiune partajată sau gestiune indirectă. Procesul de depunere a dosarului diferă în funcție de modul de gestiune și de programul prin care doriți să obțineți finanțare. Aflați mai multe despre modurile de gestiune.

Gestiune directă

Procesul de depunere a dosarului trebuie să se desfășoare prin portalul de finanțare și licitații al Comisiei Europene. Atât pentru granturi, cât și pentru licitații, procedura tipică de depunere a dosarelor presupune: să identificați o cerere de propuneri/oferte pentru care sunteți eligibil, eventual să găsiți un partener de proiect, să vă creați un cont pe portal, să vă înregistrați organizația și să depuneți propunerea/oferta.

Detalii pe portalul de finanțare și licitații.

Gestiune partajată

Administrațiile statelor membre răspund de procedurile de selecție și de atribuire, precum și de monitorizare și gestionare, inclusiv de plăți.

Statele membre trebuie să respecte Regulamentul privind dispozițiile comune (RDC), un cadru juridic comun pentru opt fonduri cu gestiune partajată:

Detalii pe pagina autorităților regionale și naționale de finanțare pentru bugetul UE pentru perioada 2014-2020. Este în curs de elaborare o pagină web cu puncte de contact pentru fiecare stat membru, inclusiv pentru finanțarea prin programele derulate cu bugetul UE pentru perioada 2021-2027.

Gestiune indirectă

Dacă solicitați fonduri gestionate de un partener de implementare în cadrul gestiunii indirecte, va trebui să respectați procesul de depunere a dosarelor instituit de respectivul partener de implementare, care va acționa în calitate de autoritate contractantă. Va trebui să verificați pe site-ul partenerului de implementare cerințele specifice pentru procesul de depunere a dosarelor.

Iată câteva exemple de site-uri ale unor parteneri de implementare care acordă fonduri UE în cadrul gestiunii indirecte:

Organizații internaționale

Organisme specializate ale Uniunii

Agenții descentralizate

Agențiile descentralizate contribuie la punerea în aplicare a politicilor UE, îndeplinind anumite sarcini tehnice și științifice. Ele sprijină cooperarea dintre UE și guvernele naționale prin punerea în comun a expertizei tehnice și de specialitate a instituțiilor UE și a autorităților naționale. Iată câteva exemple:

Întreprinderi comune (parteneriate public-privat)

Organisme naționale

Statele membre desemnează uneori organisme care să implementeze anumite programe sau posibilități de finanțare europeană. Iată câteva exemple:

Cum puteți deveni partener de implementare

Entitățile sau persoanele care doresc să lucreze în cadrul gestiunii indirecte trebuie să se încadreze în anumite categorii definite în Regulamentul financiar, care reglementează utilizarea bugetului Uniunii. Înainte de a li se permite să facă acest lucru, ele trebuie să efectueze o evaluare ex ante a propriilor sisteme, norme și proceduri pentru a se asigura că fondul UE care le va fi atribuit va fi gestionat în condiții de siguranță.

Detalii despre evaluarea ex ante