Cea de-a 27-a Conferință a ONU privind schimbările climatice (COP27) a avut loc la Sharm El-Sheikh, în perioada 6-20 noiembrie 2022.
Sub președinția Egiptului, summitul COP27 a reunit părțile pentru a accelera evoluția către atingerea obiectivelor Acordului de la Paris și ale Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice.
În cadrul COP27, Comisia Europeană a dat dovadă de ambiție și de flexibilitate pentru ca obiectivul de a limita încălzirea globală la 1,5 grade să rămână posibil de atins. Efortul european, deopotrivă hotărât și coerent, a contribuit la o înțelegere greu obținută, prin care sunt menținute obiectivele Acordului de la Paris. De asemenea, eforturile de mediere ale UE au contribuit la instituirea unor acorduri de finanțare noi și echilibrate, cu o bază de donatori extinsă, astfel încât comunitățile vulnerabile să fie ajutate să facă față pierderilor și daunelor cauzate de schimbările climatice.
- Părțile au fost de acord că limitarea încălzirii globale la 1,5 °C necesită reduceri rapide, ample și susținute ale emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial, mai exact o reducere cu 43 % față de nivelul din 2019, până în 2030.
- Aceștia au reiterat apelul lansat de Pactul climatic de la Glasgow la actualizarea, dacă este cazul, a contribuțiilor stabilite la nivel național (CSN), pentru a le alinia la obiectivul de limitare a creșterii temperaturii prevăzut de Acordul de la Paris, până la sfârșitul anului 2023.
- Pactul climatic de la Glasgow va fi punctul de plecare pentru un nou program de lucru în materie de atenuare a schimbărilor climatice, care va încuraja părțile să își alinieze obiectivele și acțiunile în vederea atingerii obiectivului de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon.
- Părțile au ajuns la un acord privind instituirea unor noi mecanisme de finanțare, menit să ajute țările în curs de dezvoltare care sunt deosebit de vulnerabile la efectele nefaste ale schimbărilor climatice. Printre acestea se va număra un nou fond axat pe pierderi și daune.
Inițiativele UE în cadrul COP27
Parteneriate strategice
Pe parcursul COP27, Comisia a încheiat numeroase acorduri bilaterale și multilaterale. Ea a semnat acorduri de parteneriat strategic cu:
- Kazahstan privind materiile prime, bateriile și hidrogenul din surse regenerabile
- Namibia privind materiile prime durabile și hidrogenul produs din surse regenerabile
- Egiptul privind hidrogenul din surse regenerabile
Parteneriate în domeniul forestier
Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a lansat parteneriate forestiere cu Guyana, Mongolia, Congo, Uganda și Zambia. Prin intermediul acestor parteneriate, UE își va sprijini partenerii în gestionarea și conservarea durabilă a pădurilor, una dintre cele mai bogate resurse naturale din lume pentru combaterea schimbărilor climatice și conservarea biodiversității, precum și pentru promovarea dezvoltării durabile. Informații suplimentare
Importanța naturii pentru crizele interconectate legate de climă și biodiversitate a fost, de asemenea, un subiect central de discuție în cadrul COP15 privind biodiversitatea, care a avut loc la Montreal, în Canada, în luna decembrie.
Angajamentul global privind metanul
Statele Unite, UE și partenerii săi au lansat oficial Angajamentul global privind metanul în 2021, o inițiativă de reducere a emisiilor globale de metan pentru ca obiectivul de a limita încălzirea globală la 1,5 grade să rămână posibil de atins. În cadrul COP27, Comisia a salutat sprijinul din ce în ce mai mare manifestat pentru această inițiativă, în prezent susținută de peste 150 de țări. Informații suplimentare
Africa: Sprijin pentru reziliență și pentru adaptarea la schimbările climatice
UE și Uniunea Africană au anunțat o nouă inițiativă a Echipei Europa privind adaptarea la schimbările climatice și reziliența în Africa, în cadrul pachetului de investiții UE-Africa Global Gateway. Această inițiativă a Echipei Europa va reuni programele existente și noi de adaptare la schimbările climatice, în valoare de peste 1 miliard EUR, și își va mări impactul printr-o mai bună coordonare și printr-un dialog politic consolidat între UE și UA privind adaptarea.
Parteneriatul pentru o tranziție energetică justă
În 2021, guvernele Africii de Sud, Franței, Germaniei, Regatului Unit și SUA, împreună cu UE, au anunțat un nou parteneriat ambițios și pe termen lung pentru o tranziție energetică echitabilă, menit să sprijine eforturile de decarbonizare ale Africii de Sud. Parteneriatul vizează accelerarea decarbonizării economiei Africii de Sud, cu accent pe sistemul energetic. În cadrul COP27, UE a salutat și a aprobat și Planul de investiții pentru o tranziție energetică justă în Africa de Sud, iar în cadrul reuniunii G20 din Bali UE a semnat un nou Parteneriat pentru o tranziție energetică justă cu Indonezia.
Pe parcursul întregii conferințe, Comisia a găzduit peste 125 de evenimente conexe, în spațiul pavilionului UE de la Sharm el Sheikh și online, despre aspecte precum protejarea biodiversității și refacerea naturii, securitatea energetică și tranziția verde, cercetarea și inovarea, securitatea aprovizionării cu alimente și cu apă și finanțarea durabilă. Printre aceste evenimente s-a numărat și un dialog între vicepreședintele executiv Timmermans și reprezentanți ai tineretului din întreaga lume.
Contribuția Echipei Europa la finanțarea globală a combaterii schimbărilor climatice
Pentru a putea să facem față crizei climatice, emisiile trebuie să scadă peste tot în lume. Multe țări se confruntă deja cu impactul acestei crize. În perioada 2013-2020, UE a colectat fonduri care sprijină țările în curs de dezvoltare în eforturile lor de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea, prin:
- finanțarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice la nivel mondial, cu accent pe țările și comunitățile cele mai sărace și mai vulnerabile
- utilizarea granturilor pentru a stimula investițiile private și finanțarea din partea băncilor internaționale de dezvoltare
Împreună, UE și statele sale membre sunt cel mai mare contribuitor la finanțarea publică a combaterii schimbărilor climatice în țările în curs de dezvoltare, cu un angajament în valoare de 23,4 miliarde EUR în 2020, aproape jumătate din această sumă fiind acordată sub formă de granturi. Aceasta reprezintă o parte semnificativă a obiectivului global de 100 de miliarde USD asumat de țările dezvoltate în cadrul summitului privind schimbările climatice de la Copenhaga din 2009.