Direct la conținutul principal

UE la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP26)

La sfârșitul COP26, Comisia Europeană a susținut consensul la care au ajuns peste 190 de țări după două săptămâni de negocieri intense. COP26 a avut ca rezultat finalizarea cadrului de reglementare al Acordului de la Paris și menținerea obiectivelor sale, ceea ce ne dă șansa de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius.

President Ursula von der Leyen

COP26 este un pas în direcția bună. Obiectivul de 1,5 grade Celsius ne rămâne la îndemână, dar munca noastră este departe de a se fi terminat. Ceea ce putem face acum este ca măcar să punem în aplicare promisiunile de la Glasgow cât mai repede posibil și apoi să ne stabilim obiective mai înalte.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene

Principalele rezultate

  • Mai mulți poluatori mari au anunțat noi obiective de reducere a emisiilor
  • Peste 100 de țări au aderat la Angajamentul global privind metanul, o inițiativă UE-SUA
  • Au fost create noi parteneriate pentru a sprijini țările în tranziția lor către o energie curată
  • S-au înregistrat progrese în ceea ce privește finanțarea combaterii schimbărilor climatice Cu cele mai recente angajamente, obiectivul de 100 de miliarde USD ar trebui atins cât mai curând posibil
  • Avem acum un set de norme care vor stimula piețele internaționale ale carbonului

Finanțarea acțiunilor în domeniul climei

Țările dezvoltate s-au angajat să mobilizeze o sumă totală de 100 de miliarde USD pe an pentru finanțarea combaterii schimbărilor climatice în perioada 2020-2025 pentru a ajuta țările cele mai vulnerabile și, în special, statele insulare mici, în eforturile lor de atenuare și adaptare. Uniunea Europeană este cel mai mare donator, contribuind cu peste o treime din valoarea angajamentelor actuale în materie de combatere a schimbărilor climatice, care s-au ridicat în 2020 la 23,39 miliarde EUR (27 de miliarde USD). Președinta von der Leyen a anunțat recent o sumă suplimentară de 4 miliarde EUR din bugetul UE pentru finanțarea combaterii schimbărilor climatice până în 2027.

Inițiative globale COP26

  • . .

    Angajamentul global privind metanul

    Statele Unite, UE și partenerii au lansat oficial Angajamentul global privind metanul, o inițiativă de reducere a emisiilor globale de metan pentru a menține obiectivul de limitare a încălzirii la 1,5 grade Celsius. Peste 100 de țări, reprezentând 70 % din economia mondială și aproape jumătate din emisiile antropice de metan, au semnat până acum angajamentul.

    Informații suplimentare

  • EU Catalyst Partnership

    Parteneriatul UE-Catalyst

    Parteneriatul dintre Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiții și Breakthrough Energy Catalyst va mobiliza până la 820 de milioane EUR (1 miliard USD), în perioada 2022-2026, pentru a accelera implementarea și comercializarea rapidă a tehnologiilor inovatoare. Acest lucru va contribui la realizarea ambițiilor Pactului verde european și a obiectivelor climatice ale UE pentru 2030.

    Informații suplimentare

  • Forest

    Angajamentul financiar pentru protejarea pădurilor lumii

    Comisia Europeană a anunțat că UE va contribui cu 1 miliard EUR la Angajamentul financiar pentru protejarea pădurilor lumii. Acest pachet de sprijin pe 5 ani din bugetul UE va ajuta țările partenere să protejeze, să restabilească și să gestioneze în mod durabil pădurile din întreaga lume și să pună în aplicare Acordul de la Paris.

    Informații suplimentare

  • COP26 Logo

    Parteneriatul pentru o tranziție energetică justă

    Guvernele Africii de Sud, Franței, Germaniei, Regatului Unit și SUA, împreună cu UE, au anunțat un nou parteneriat ambițios și pe termen lung pentru o tranziție energetică echitabilă, menit să sprijine eforturile de decarbonizare ale Africii de Sud. Parteneriatul vizează accelerarea decarbonizării economiei Africii de Sud, cu accent pe sistemul de energie electrică.

    Informații suplimentare

Evenimente conexe găzduite de UE cu ocazia COP26

  • EU side events at COP26

    UE a găzduit peste 150 de evenimente conexe în pavilionul său de la Glasgow și online. Aceste evenimente, organizate de diverse țări și organizații din Europa și din întreaga lume, au abordat o gamă largă de aspecte legate de climă, cum ar fi tranziția energetică, finanțarea durabilă, cercetarea și inovarea. Peste 20 000 de participanți s-au înregistrat pe platforma online.