Direct la conținutul principal
Știre27 martie 2024Direcția Generală Comunicare1 min de lectură

Diploma europeană prinde contur cu ajutorul Comisiei

Erasmus students inscription for the Spring Semester of the Free University of Berlin

 

Astăzi suntem cu un pas mai aproape de crearea unei diplome europene, un nou tip de program comun voluntar între universități din diferite țări ale UE, care va fi recunoscut pe tot teritoriul UE. Aceasta datorită pachetului prezentat de Comisie pentru a promova cooperarea transfrontalieră între instituțiile de învățământ superior.

O diplomă europeană va aduce beneficii studenților prin stimularea mobilității în scop educațional și prin creșterea atractivității absolvenților pentru angajatori. În același timp, va contribui la satisfacerea cererii de pe piața forței de muncă și va stimula în consecință competitivitatea Europei.

Pachetul cuprinde trei inițiative pentru înlăturarea barierelor juridice și administrative din calea înființării unor programe pentru diplome comune competitive la nivel de licență, masterat sau doctorat. De remarcat că aceste propuneri respectă pe deplin autonomia universităților și competențele țărilor și ale guvernelor regionale ale UE în domeniul învățământului superior.

Prima dintre aceste inițiative este proiectul de diplomă europeană, care stabilește o cale concretă de cooperare între țările UE și sectorul învățământului superior. Având în vedere diversitatea sistemelor europene de învățământ superior, aceasta va urma o abordare treptată, cu două puncte de intrare posibile:

  • o etichetă europeană pregătitoare: programele comune care îndeplinesc criteriile europene propuse ar primi o etichetă europeană pregătitoare, iar studenții ar primi, în plus față de diploma lor comună, un certificat care să ateste eticheta de diplomă europeană
  • o diplomă europeană: un nou tip de calificare ancorat în legislația națională, acordat în comun de mai multe universități sau de o entitate juridică comună înființată de astfel de universități și recunoscut automat

În sprijinul acestui obiectiv și al învățământului superior în general, pachetul mai include alte două inițiative. Una caută să îmbunătățească procesele de asigurare a calității și recunoașterea automată a calificărilor în învățământul superior, iar cealaltă vizează sporirea atractivității și durabilității carierelor academice.

Mai multe informații

Site-ul dedicat pachetului privind învățământul superior

Fișă informativă privind diploma europeană

Programul Erasmus+

Comunicat de presă: Comisia introduce planuri pentru obținerea unei diplome europene

Detalii

Data publicării
27 martie 2024
Autor
Direcția Generală Comunicare