Direct la conținutul principal
Știre9 octombrie 2023Direcția Generală Comunicare1 min de lectură

UE este pe cale să depășească obiectivele climatice pentru 2030

A 44-year-old man installing solar panels

 

A fost finalizat pachetul de măsuri al UE de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990.

UE are acum obiective climatice obligatorii din punct de vedere juridic care acoperă toate sectoarele-cheie ale economiei în urma adoptării ultimelor sale două propuneri: Directiva revizuită privind energia din surse regenerabile și Regulamentul ReFuelEU în domeniul aviației.

Această etapă reprezintă o oportunitate de promovare a competitivității și rezilienței UE și arată că UE își îndeplinește promisiunea de a modela tranziția verde în beneficiul cetățenilor și al industriilor. Înaintea Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP28), Europa își confirmă astfel angajamentele și se îndreaptă către atingerea neutralității climatice până în 2050.

Așa-numitul pachet legislativ „Pregătiți pentru 55” include:

  • obiective de reducere a emisiilor într-o gamă largă de sectoare
  • un obiectiv de stimulare a absorbanților naturali de carbon
  • un sistem actualizat de comercializare a certificatelor de emisii, menit să limiteze emisiile, să stabilească un preț pentru poluare și să genereze investiții în tranziția verde
  • sprijin social pentru cetățeni și întreprinderile mici
  • un mecanism de ajustare a carbonului la frontieră pentru a garanta că mărfurile importate plătesc un preț echivalent al carbonului în sectoarele vizate
  • obiective actualizate în materie de energie din surse regenerabile și de eficiență energetică
  • un angajament de eliminare treptată a noilor vehicule poluante până în 2035
  • măsuri de stimulare a infrastructurii de încărcare și a utilizării combustibililor alternativi în transportul rutier, maritim și aerian

Mai multe informații

Punerea în aplicare a pachetului legislativ „Pregătiți pentru 55”

Pactul verde european

Mai multe despre propunerile concrete de punere în aplicare a Pactului verde

Comunicat de presă – Comisia salută finalizarea pachetului legislativ esențial „Pregătiți pentru 55”, care plasează UE pe drumul cel bun pentru a depăși obiectivele pentru 2030

Material video care rezumă realizările pachetului „Pregătiți pentru 55”  

Detalii

Data publicării
9 octombrie 2023
Autor
Direcția Generală Comunicare