Direct la conținutul principal
Logoul Comisiei Europene
Comisia Europeană

Ce face UE

Sistemele informatice la scară largă precum Sistemul de Informații Schengen (SIS) joacă un rol esențial în gestionarea frontierelor. Ele sunt concepute pentru a contribui la identificarea amenințărilor, protejând în același timp drepturile fundamentale, inclusiv pe cel referitor la protecția datelor personale. 

Date despre spațiul Schengen

450 de milioane de oameni trăiesc în spațiul Schengen
3,5 milioane de traversări ale frontierelor interne, zi de zi
32 de milioane de întreprinderi din spațiul Schengen beneficiază de transporturi mai rapide, de costuri mai reduse și de un volum sporit al schimburilor comerciale

Domenii de acțiune

Normele privind trecerea frontierelor externe ale UE, inclusiv tipurile de vize necesare, procedurile de eliberare și verificare a vizelor și controalele de securitate la frontieră

Realizări importante

  • În 2025 se împlinesc 40 de ani de la crearea spațiului Schengen. 29 de țări (25 de țări ale UE și 4 țări asociate) sunt membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen fără frontiere interne, în care 450 de milioane de persoane pot călători fără controale la pașapoarte. Astfel, milioane de persoane pot traversa zilnic frontierele și 32 de milioane de întreprinderi pot beneficia de un acces mai ușor la piața internă.
  • Transferul controalelor la frontierele noastre externe comune a redus birocrația, timpul de așteptare și costurile. A transformat în mod fundamental modul în care trăim, muncim și călătorim.
  • Reducerea barierelor din interiorul UE a fost însoțită de o cooperare sporită între forțele de poliție, autoritățile vamale și autoritățile de control la frontierele externe, ceea ce sporește securitatea Europei, ne consolidează frontierele externe și contribuie la gestionarea mai eficace a migrației. Aceste aspecte sunt esențiale pentru combaterea terorismului, a criminalității organizate și a amenințărilor hibride.
  • Sistemul de informații Schengen (SIS) este cel mai utilizat și cel mai mare sistem de schimb de informații pentru securitate și gestionarea frontierelor din Europa. El le permite autorităților să partajeze și să acceseze alertele de securitate în timp real, oriunde în spațiul Schengen.
  • Spațiul Schengen este un motor major al competitivității și un adevărat catalizator al pieței unice. Faptul că lucrătorii și mărfurile pot circula liber înseamnă pentru întreprinderi costuri administrative mai mici și în același timp acces la piețe mai mari.
  • Același lucru este valabil și pentru sectorul turismului și cel cultural. Simplificând călătoriile, Schengen face din Europa o destinație turistică și mai atractivă. De exemplu, vizitatorii care vin din țări care nu fac parte din spațiul Schengen pot vizita toate cele 29 de țări Schengen cu o singură viză Schengen. Aceasta înseamnă câștiguri pentru întreprinderile și economiile locale. 
     

În prim-plan

Raportul din 2026 privind starea spațiului Schengen

Spațiul Schengen permite unui număr de peste 450 de milioane de cetățeni ai UE să călătorească, să lucreze, să studieze și să trăiască liber în alte țări de pe continent, sprijinind în același timp comerțul, turismul și libera circulație a mărfurilor.

Raportul din 2026 privind starea spațiului Schengen arată realizările semnificative din domeniu în ultimul an. Numărul de treceri ilegale ale frontierei a scăzut în 2025, comparativ cu 2024. În același timp, eforturile comune au asigurat returnări mai eficace ale persoanelor care nu au drept de ședere în UE.

Pentru a asigura reziliența spațiului Schengen în mediul geopolitic actual, printre prioritățile pentru anul următor se numără continuarea implementării noului Sistem de intrare/ieșire (EES), lansat integral în aprilie 2026, și consolidarea capacităților și a instrumentelor operaționale de sprijinire a returnărilor. De asemenea, vor continua eforturile de consolidare a guvernanței comune a spațiului Schengen.

Evenimente

Această pagină a fost ultima dată actualizată la data de 18 mai 2026