Direct la conținutul principal
Știre22 mai 2024Direcția Generală Comunicare2 min de lectură

Uniunea europeană a sănătății, după patru ani: să acționăm împreună pentru sănătatea cetățenilor

Cancer Treatments - Laboratory research

 

Comisia a prezentat astăzi progresele înregistrate în ultimii patru ani în politica UE în domeniul sănătății.

În 2020, pandemia de COVID-19 a arătat că solidaritatea, colaborarea și acțiunile decisive ale UE reprezintă calea de urmat. Strategia UE privind vaccinurile a asigurat accesul egal al tuturor cetățenilor UE la vaccinuri, certificatul digital al UE privind COVID a permis redeschiderea în condiții de siguranță a activității economice și sociale, iar SURE a ajutat 31 de milioane de lucrători să depășească impactul economic al pandemiei. Prin abordarea noastră de tip Echipa Europa, UE a devenit principalul donator de vaccinuri și a furnizat țărilor partenere aproximativ 54 de miliarde EUR sub formă de sprijin de urgență.

Pe baza experienței acumulate în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19, în noiembrie 2020 a fost creată uniunea europeană a sănătății, cu un scop esențial: să plaseze cetățenii și pacienții în centrul atenției, să le protejeze sănătatea și să le îmbunătățească viața.

Principalele realizări:

  • măsuri mai ferme de securitate sanitară, pentru a se pregăti și răspunde mai bine la eventuale noi crize
  • un acces egal și în timp util la medicamente la prețuri convenabile pentru toți cetățenii datorită propunerii privind reformarea legislației farmaceutice a UE
  • un plan de combatere a cancerului de rang mondial, sprijinit de o finanțare din partea UE în valoare de 4 miliarde EUR
  • inițiative revoluționare pentru digitalizarea asistenței medicale
  • acțiuni cuprinzătoare pentru îmbunătățirea sănătății mintale, de la promovarea bunăstării mintale la îmbunătățirea serviciilor de prevenire și de sprijin
  • norme menite să sporească siguranța pacienților și să asigure aprovizionarea cu medicamente
  • o abordare de tip „o singură sănătate” pentru a face față riscurilor sanitare majore.

Uniunea europeană a sănătății garantează că statele membre sunt mai bine pregătite pentru eventuale noi crize sanitare și sprijină politici moderne și inovatoare în domeniul sănătății pentru toți cetățenii din întreaga UE. Acestă inițiativă beneficiază de o finanțare substanțială prin programul EU4Health.

Uniunea europeană a sănătății va promova în continuare inovarea și competitivitatea europeană în sectorul asistenței medicale, astfel încât nevoile pacienților să fie pe deplin îndeplinite. De asemenea, UE va continua să fie un partener puternic la nivel mondial, care va contribui la îmbunătățirea sănătății cetățenilor din întreaga lume.

Informații suplimentare

Uniunea europeană a sănătății

Comunicat de presă: o uniune europeană a sănătății mai puternică și mai bine pregătită pentru viitor

O uniune europeană a sănătății puternică pentru toți (fișă informativă)

Planul european de combatere a cancerului (fișă informativă)

Legislația farmaceutică – pacienți (fișă informativă)

O abordare cuprinzătoare cu privire la sănătatea mintală (fișă informativă)

Spațiul european al datelor privind sănătatea (fișă informativă)

Acțiunile Uniunii Europene menite să asigure o sănătate mai bună (fișă informativă)

HERA (fișă informativă)

Detalii

Data publicării
22 mai 2024
Autor
Direcția Generală Comunicare