Căi de atac la nivel național
Dacă sunteți de părere că drepturile care vă revin în baza legislației Uniunii Europene nu v-au fost respectate de către autoritățile naționale dintr-o țară din UE, aveți la dispoziție mai multe căi de atac pentru a soluționa problema.
Conform tratatelor, responsabilitatea principală de a aplica dreptul Uniunii le revine autorităților publice și instanțelor naționale.
Prin urmare, este în interesul dumneavoastră să recurgeți la toate căile de atac existente la nivel național (mecanismele de mediere administrative și/sau extrajudiciare).
Mediatori naționali
În funcție de sistemul din fiecare țară, vă puteți adresa ombudsmanului național sau ombudsmanului regional.
Instanțe naționale
De asemenea, puteți sesiza o instanță din țara în care a apărut problema. Aflați mai multe despre sistemele judiciare naționale sau despre sesizarea instanțelor
Dacă rezolvarea problemei necesită anularea unei decizii naționale, numai instanțele naționale pot face acest lucru. Dacă solicitați despăgubiri pentru daune, numai instanțele naționale au competența, după caz, de a le impune autorităților naționale să despăgubească cetățenii pentru pierderile suferite ca urmare a încălcării legislației Uniunii.
Organisme naționale de promovare a egalității
Dacă sunteți victimă a discriminării și aveți nevoie de ajutor, puteți contacta organizația națională de promovare a egalității din țara dumneavoastră.
Serviciile de soluționare a problemelor
Ca alternativă, puteți apela și la alte instrumente de soluționare a problemelor pe care le aveți la dispoziție în statul dumneavoastră membru:
SOLVIT
SOLVIT este un serviciu oferit de administrațiile naționale care se ocupă de problemele transfrontaliere legate de aplicarea incorectă a legislației Uniunii de către administrațiile publice naționale în cadrul pieței interne. Există câte un centru SOLVIT în fiecare stat al UE, precum și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Statul dumneavoastră membru va încerca să rezolve problema împreună cu cealaltă țară din UE implicată. Dacă apelați la SOLVIT, problema dumneavoastră ar putea fi rezolvată mai repede decât dacă ați depune o plângere oficială la Comisia Europeană. Dacă o problemă rămâne nesoluționată, sau dacă veți considera că soluția propusă nu este acceptabilă, puteți acționa în continuare pe cale juridică apelând la o instanță națională sau înaintând o plângere către Comisia Europeană. Dacă decideți să vă adresați SOLVIT, nu se suspendă termenele stabilite de instanțele naționale.
Centrele europene ale consumatorilor
Centrele europene ale consumatorilor formează o rețea care cooperează pentru a contribui la soluționarea litigiilor dintre consumatori și comercianți stabiliți în diferite țări ale UE, precum și în Norvegia și Islanda.
Contactați un centru european al consumatorilor
Europa ta - Consiliere
„Europa ta – Consiliere” vă poate oferi sfaturi juridice referitoare la drepturile care vă revin în diverse aspecte legate de legislația UE. Vă poate clarifica modul în care se aplică legislația într-un caz concret și vă poate explica ce trebuie să faceți pentru a vă exercita drepturile de cetățean european.
Aflați mai multe despre serviciile „Europa ta – Consiliere”
FIN-Net
FIN-Net este o rețea pentru soluționarea extrajudiciară a litigiilor financiare în țările UE, precum și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Rețeaua se ocupă de soluționarea litigiilor dintre consumatori și prestatorii de servicii financiare.