Direct la conținutul principal

Ce informații trebuie să le oferim persoanelor ale căror date sunt colectate?

Răspuns

În momentul în care colectați datele, persoanele trebuie clar informate cel puțin despre:

  • cine este societatea/organizația dvs. (datele de contact ale dvs. și ale eventualului RPD al dvs., dacă este cazul);
  • la ce va folosi societatea/organizația dvs. datele cu caracter personal ale acestora (scopurile);
  • categoriile de date cu caracter personal în cauză;
  • justificarea juridică a prelucrării datelor;
  • cât timp vor fi păstrate datele;
  • cine altcineva le-ar putea primi;
  • dacă datele cu caracter personal ale acestor oameni vor fi transferate către un destinatar din afara UE;
  • că aceștia au dreptul la o copie a datelor (dreptul de a accesa datele cu caracter personal) și alte drepturi de bază în domeniul protecției datelor (consultați lista completă a drepturilor);
  • dreptul de a depune o plângere în fața unei autorități de protecție a datelor (APD);
  • dreptul de a-și retrage consimțământul în orice moment;
  • eventuala existență a unui proces decizional automatizat și logica utilizată, inclusiv consecințele acestui fapt.

Consultați lista completă a informațiilor care trebuie furnizate (link to Art. 13).

Aceste informații trebuie furnizate în scris, oral la solicitarea persoanei vizate, dacă identitatea acesteia a fost dovedită prin alte mijloace, sau prin mijloace electronice atunci când este oportun. Societatea/organizația dvs. trebuie să furnizeze informațiile într-un mod concis, transparent, inteligibil și ușor accesibil, într-un limbaj clar și simplu și în mod gratuit.

Când datele sunt obținute de la o altă societate/organizație, societatea/organizația dvs. ar trebui să îi furnizeze persoanei informațiile menționate mai sus în termen de o lună de la momentul la care societatea/organizația dvs. a obținut datele cu caracter personal; sau, în cazul în care societatea/organizația dvs. comunică cu persoana fizică, în momentul în care datele sunt utilizate pentru comunicarea cu aceasta; sau, dacă se intenționează divulgarea datelor către o altă societate, la data la care datele cu caracter personal au fost divulgate pentru prima oară.

De asemenea, societatea/organizația dvs. are obligația de a informa persoana fizică în legătură cu categoriile de date și cu sursa din care a obținut datele, inclusiv dacă au fost obținute din surse disponibile public. În anumite situații enumerate la articolul 13 alineatul (4) și la articolul 14 alineatul (5) din RGPD, societatea/organizația dvs. poate fi scutită de obligația de a informa persoana fizică. Vă rugăm să verificați dacă această excepție se aplică societății/organizației dvs.

Referințe