EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32022D1098

Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/1098 a Comisiei din 30 iunie 2022 de stabilire, cu scopul de a facilita exercitarea dreptului la liberă circulație pe teritoriul Uniunii, a echivalenței certificatelor privind COVID-19 eliberate de Kosovo (Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244/1999, precum și cu Avizul CIJ privind Declarația de independență a Kosovoului.) cu certificatele eliberate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

C/2022/4704

OJ L 176, 1.7.2022, p. 70–72 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2022/1098/oj

1.7.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/70


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1098 A COMISIEI

din 30 iunie 2022

de stabilire, cu scopul de a facilita exercitarea dreptului la liberă circulație pe teritoriul Uniunii, a echivalenței certificatelor privind COVID-19 eliberate de Kosovo (*) cu certificatele eliberate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19 (1), în special articolul 8 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2021/953 stabilește cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 („certificatul digital al UE privind COVID”) cu scopul de a facilita exercitarea de către deținătorii acestora a dreptului lor la liberă circulație pe durata pandemiei de COVID-19. De asemenea, acesta contribuie la facilitarea eliminării treptate și în mod coordonat a restricțiilor privind libera circulație instituite de statele membre, în conformitate cu dreptul Uniunii, pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2.

(2)

Regulamentul (UE) 2021/953 permite acceptarea certificatelor privind COVID-19 eliberate de țări terțe cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor acestora în cazul în care Comisia constată că respectivele certificate privind COVID-19 sunt eliberate în conformitate cu standarde considerate echivalente cu cele instituite în temeiul regulamentului menționat. Totodată, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/954 al Parlamentului European și al Consiliulu i (2), statele membre trebuie să aplice normele prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/953 resortisanților țărilor terțe care nu intră sub incidența regulamentului menționat, dar care se află în situație de ședere legală sau care își au reședința legală pe teritoriul lor și care au dreptul de a călători în alte state membre în conformitate cu dreptul Uniunii. Prin urmare, orice constatare privind echivalența prevăzută în prezenta decizie ar trebui să se aplice certificatelor de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 eliberate de Kosovo cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor acestora. În mod similar, pe baza Regulamentului (UE) 2021/954, astfel de constatări privind echivalența ar trebui să se aplice, de asemenea, certificatelor de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 eliberate de Kosovo resortisanților țărilor terțe care se află în situație de ședere legală sau care își au reședința legală pe teritoriul statelor membre, în condițiile prevăzute în regulamentul menționat.

(3)

La 23 septembrie 2021, Kosovo a furnizat Comisiei informații detaliate cu privire la eliberarea de certificate interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 în cadrul sistemului denumit „Basic HIS”. Kosovo a informat Comisia că, în opinia sa, certificatele sale privind COVID-19 sunt eliberate în conformitate cu un standard și cu un sistem tehnologic care sunt interoperabile cu cadrul de încredere instituit prin Regulamentul (UE) 2021/953 și care permit verificarea autenticității, a valabilității și a integrității certificatelor. În acest sens, Kosovo a informat Comisia că certificatele de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 eliberate de Kosovo în conformitate cu sistemul „Basic HIS” conțin datele prevăzute în anexa la Regulamentul (UE) 2021/953.

(4)

De asemenea, Kosovo a informat Comisia că acceptă certificatele de vaccinare, testare și vindecare eliberate de statele membre și țările SEE în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953.

(5)

La 6 mai 2022, în urma unei cereri din partea Kosovo, Comisia a efectuat teste tehnice care au demonstrat că certificatele de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 eliberate de Kosovo sunt în conformitate cu sistemul denumit „Basic HIS”, care este interoperabil cu cadrul de încredere instituit prin Regulamentul (UE) 2021/953 și permite verificarea autenticității, a valabilității și a integrității acestora. Comisia a confirmat, de asemenea, că certificatele de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 eliberate de Kosovo în conformitate cu sistemul „Basic HIS” conțin datele necesare.

(6)

În plus, Kosovo a informat Comisia că eliberează certificate de vaccinare interoperabile pentru vaccinurile împotriva COVID-19. Printre acestea se numără, în prezent, Comirnaty și Vaxzevria.

(7)

De asemenea, Kosovo a informat Comisia că eliberează certificate de testare interoperabile pentru testele de amplificare a acidului nucleic.

(8)

Totodată, Kosovo a informat Comisia că eliberează certificate de vindecare interoperabile. Aceste certificate sunt valabile cel mult 180 de zile de la data primului test pozitiv.

(9)

În plus, Kosovo a informat Comisia că, atunci când verificatorii din Kosovo verifică certificatele, datele cu caracter personal incluse în certificate vor fi prelucrate numai pentru a verifica și a confirma vaccinarea, rezultatul testului sau vindecarea deținătorului certificatului și nu vor fi păstrate ulterior.

(10)

Prin urmare, sunt întrunite elementele necesare pentru a stabili că certificatele de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 eliberate de Kosovo în conformitate cu sistemul „Basic HIS” sunt considerate echivalente cu cele eliberate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953.

(11)

În consecință, certificatele de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 eliberate de Kosovo în conformitate cu sistemul „Basic HIS” ar trebui să fie acceptate în condițiile menționate la articolul 5 alineatul (5), la articolul 6 alineatul (5) și la articolul 7 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2021/953.

(12)

Pentru ca prezenta decizie să fie operațională, Kosovo ar trebui să fie conectată la cadrul de încredere pentru certificatul digital al UE privind COVID instituit prin Regulamentul (UE) 2021/953.

(13)

Pentru a proteja interesele Uniunii, în special în domeniul sănătății publice, Comisia poate face uz de competențele sale pentru a suspenda aplicarea prezentei decizii sau pentru a abroga prezenta decizie dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/953.

(14)

În vederea conectării cât mai rapid posibil a Kosovo la cadrul de încredere pentru certificatul digital al UE privind COVID instituit prin Regulamentul (UE) 2021/953, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(15)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) 2021/953,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Certificatele de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 eliberate de Kosovo în conformitate cu sistemul „Basic HIS” sunt considerate, cu scopul de a facilita exercitarea dreptului la liberă circulație în cadrul Uniunii, ca fiind echivalente cu cele eliberate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953.

Articolul 2

Se dispune conectarea Kosovo la cadrul de încredere pentru certificatul digital al UE privind COVID instituit prin Regulamentul (UE) 2021/953.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 30 iunie 2022.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(*)  Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244/1999, precum și cu Avizul CIJ privind Declarația de independență a Kosovoului.

(1)  JO L 211, 15.6.2021, p. 1.

(2)  Regulamentul (UE) 2021/954 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) referitor la resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere legală sau care au reședință legală pe teritoriul statelor membre, pe durata pandemiei de COVID-19 (JO L 211, 15.6.2021, p. 24).


Top